10 august 2022

Ministerul Dezvoltării va moderniza Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea

Distribuie pe rețelele tale sociale:

La propunerea Ministerului Dezvoltării, Guvernul României a aprobat, în şedinţa de astăzi, indicatorii tehnico-economici pentru reabilitarea, modernizarea şi dotarea secţiilor din corpul principal al Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea.

Lucrările de intervenţie constau, în principal, în consolidarea corpurilor de clădire încadrate în clasa RsII de risc seismic, recompartimentarea interioară a spaţiilor în vederea asigurării condiţiilor optime pentru activitatea medicală şi conexă, realizarea lucrărilor necesare în vederea obţinerii autorizaţiilor de funcţionare igienico-sanitare şi de protecţie împotriva incendiilor, refacerea instalaţiilor sanitare, electrice şi de ventilaţie, precum şi eficientizarea energetică a imobilului în conformitate cu auditul energetic, armonizând soluţiile cu statutul de monument al clădirii.

Valoarea totală a investiţiei este de 97.094.000 lei, din care Ministerul Dezvoltării va asigura 95.737.000 lei, diferenţa fiind alocată de Consiliul Judeţean Vâlcea.