Publicat: 23 Iulie, 2019 - 09:28

Importurile de gaze din această perioadă avantajează România, întrucât sunt mult mai ieftine decât în vârf de iarnă, arată Ministerul Energiei într-o postare pe pagina de Facebook a instituţiei.

"Insistăm asupra faptului că importurile de gaze din această perioadă avantajează România, în condiţiile în care preţurile de import din această perioadă sunt cu mult mai scăzute decât în vârf de iarnă", au scris, luni seara, reprezentanţii ministerului.

De altfel, Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) a publicat cantităţile de gaze importate în luna mai 2019, respectiv 1.185.490 MWh, acestea fiind de 353 de ori mai mari decât în luna mai 2018 (3.353 MWh).