Publicat: 22 Iunie, 2016 - 20:46
Share
Redăm agenda evenimentului!

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP), împreună cu Administrația Națională ”Apele Române” (ANAR), organizează joi, 23 iunie, începând cu ora 10.30, la Giurgiu (Port Giurgiu - Sala D’ALEXIA) manifestările dedicate Zilei Dunării.

Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Cristiana PAȘCA PALMER, va fi prezentă la evenimentul de la Giurgiu și va participa, alături de peste 150 de copii, la debutul activităților dedicate lor printre care se numără ateliere creație – reciclare, face painting sau exerciții de fotografie.

În cadrul activităților, va avea loc un exercițiu demonstrativ în cadrul căruia vor fi expuse cele mai noi echipamente de apărare împortriva inundațiilor aflate în dotarea ANAR, dar și o demonstrație cu nava-laborator Sarmisegetuza, cea care asigură intervenția în cazul unei poluări majore cu petrol pe fluviul Dunărea;

De asemenea, vor fi organizate exerciții demonstrative pentru analiza nitraților din ape precum și Analiza apei “Inițiere în lumea nevăzută a apei” - Analiza unei picături de apă la microscop și analiza chimică specifică a apei din fluviul Dunărea.

Reprezentanții presei sunt așteptați, începând cu ora 10:30, în portul Giurgiu - Sala D’ALEXIA.

Informații suplimentare:

Evenimentul ce va debuta joi va fi marcat marcat în acest an pe parcursul întregii luni iunie – LUNA DUNĂRII - și va acorda o importanță deosebită conştientizării şi participării populaţiei la eforturile de conservare a fluviului Dunărea. Obiectivul principal al acestor activităţi este acela de a implica cetăţenii ţărilor dunărene în multiple activităţi independente sau comune, desfăşurate pe plan local, național şi regional.

Pe parcursul “Lunii Dunării”, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Administrația Națională „Apele Române”, autoritățile guvernamentale centrale și locale, municipalitățile și organizațiile non-guvernamentale, asociațiile, școlile și grădinițele, comunitățile științifice colaborează, în cadrul unui parteneriat având ca obiectiv desfășurarea a numeroase activități independente sau comune, desfășurate pe plan local, național și regional, de conștientizare a oamenilor privind importanța Dunării și a afluenților acesteia. Implicarea în organizarea și desfășurarea acestor activități este o ocazie deosebită pentru promovarea imaginii României în lume, a eforturilor pe care țara noastră le întreprinde în vederea conservării fluviului Dunărea.

Evenimentul este organizat în parteneriat cu Danube Region Strategy, Proiectul Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți, Instituția Prefectului din Județul Giurgiu, Consiliul Județean Giurgiu Primăria Giurgiu, Asociația Centrul pentru Politici Publice Ecopolis și Coca Cola HBC România.

Coca-Cola HBC România, alături de  Asociația Centrul pentru Politici Publice Ecopolis sprijină și anul acesta activitățile organizate în cadrul Lunii Dunării. Suntem un partener care se implică în mod activ în protejarea surselor și a cursurilor locale de apă, grija față de mediu și resursele naturale fiind una din prioritățile noastre. Căutăm în permanență să contribuim la o îmbunătățire a standardelor de mediu, implicându-ne, în același timp, în proiecte ce vizează minimizarea oricărui impact negativ asupra mediului local și global. Asociația Centrul pentru Politici Publice Ecopolis va transpune           motto-ul evenimentului ”Fii activ pentru Dunăre!” într-un program pentru copii, ce promovează mișcarea și educația ecologică, contribuind la formarea unui comportament prietenos cu mediul pe termen lung. Anul acesta, cu ocazia Zilei Dunării, vom organiza o serie de ateliere creative pentru copii, pe teme de responsabilitate socială, educație ecologică dar și sportive”, au declarat Irina Ionescu – Public Affairs&Communication Manager – Coca Cola HBC România și Costel Popa – Președinte ECOPOLIS.

Agenda Evenimentului central dedicat sărbătoririi Zilei Dunării

          Locația: Giurgiu (Port Giurgiu) - Sala D’ALEXIA

Moderator: Doamna Simona Olimpia NEGRU – Secretar de Stat Ape

10.30 – 11.00 - Primirea și înregistrarea invitaţilor Comitetului de Bazin

11.00 – 12.00 - Ședința Comitetului de Bazin lărgit

  • mesajul D-lui Prefect al județului Argeș Cristian SOARE - președinte al Comitetului de Bazin Argeș-Vedea
  • mesajul D-nei Ministru Cristiana Pașca PALMER
  • mesajul D-nei Secretar de Stat Simona Olimpia NEGRU
  • mesajul D-lui Director General al AN Apele Române Nicolae BĂRBIERU

12.00 – 12.30 – Eveniment de presă

12.30 – 12.40 Vizitarea expoziției tematice de fotografie și a expoziției cu  desenele copiilor din școlile municipiului Giurgiu  realizate sub sloganul “Fii Activ! Dunărea izvor de inspirație”

12.40 – 13.00 - Premierea preșcolarilor și elevilor câștigători ai concursului de desene

13.00 – 13.30 – Prezentarea echipamentelor WATMAN

13:30 - 14:30 - Plimbare cu nava laborator Sarmizegetusa  – exercițiu demonstrativ de măsurare a parametrilor hidrometrici

14.30           - Închiderea evenimentului 

Activități desfășurate în aer liber cu copii:

10:30-10:45 - Tăiere de panglică - start activități cu copii – D-na Ministru Cristiana Pașca PALMER

10:45–12:40 – Activități:

  • Ateliere creație – reciclare; Ora de biologie; Face painting; Foto polaroid  - ECO Polis
  • Exerciții demonstrative pentru analiza nitraților din ape - Proiectul Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți
  • Analiza apei “Inițiere în lumea nevăzută a apei” - Analiza unei picături de apă la microscop și analiza chimică specifică a apei din fluviul Dunărea - SGA Giurgiu

       12:40-13:00 – Diplome și cadouri de participare pentru copii