29 septembrie 2022

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a deschis cea de-a treia ediţie a Forumului Tinerilor din cadrul Comunităţii Democraţiilor

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a transmis marţi, 20 septembrie 2022, un mesaj preînregistrat în deschiderea celei de-a treia ediţii a Forumului Tinerilor din cadrul Comunităţii Democraţiilor, desfăşurat sub tema „Reversing the Democracy Disconnect”, în contextul exercitării Preşedinţiei române a Comunităţii Democraţiilor (2019-2022).

Aceasta a fost a treia ediţie a Forumului Tinerilor organizată în contextul deţinerii de către România a Preşedinţiei acestui for, după cele din 2021 (https://www.mae.ro/node/56822) şi 2020 (https://www.mae.ro/node/53212).

În discursul său, şeful diplomaţiei române a evidenţiat că, în contextul provocărilor actuale la adresa principiilor şi valorilor democratice, inclusiv cele generate de conflictul din Ucraina, implicarea activă a tinerilor pentru apărarea şi promovarea acestor principii este necesară mai mult decât oricând.

În context, a reiterat importanţa deosebită pe care România o acordă promovării şi implicării tinerilor în cadrul proceselor democratice, aceasta fiind una dintre priorităţile centrale ale Preşedinţiei române la conducerea CoD.

Ediţia din 2022 a Forumului Tinerilor din cadrul CoD a beneficiat de participarea Secretarului General al Comunităţii Democraţiilor, Thomas Garrett, precum şi a ministrului de externe canadian Melanie Joly, în calitate de Preşedinţie viitoare a CoD. În cadrul lucrărilor forumului au mai participat tineri activişti şi lideri ai democraţiei din diferite regiuni ale lumii.

Intervenţia ministrului afacerilor externe este disponibilă, în format video, aici: https://www.mae.ro/node/59656

Sursa foto MAE