Publicat: 15 Mai, 2014 - 14:06

Ministrul Mediului și Schimbărilor Climatice, Attila Korodi, a participat, la Atena, în perioada 13-14 mai, la Reuniunea Consiliului Informal de Mediu organizată de Grecia, în calitate de stat care deține Președinția Consiliului UE.
Subiectele aflate pe agenda reuniunii au fost: ”Creșterea albastră” (Blue Growth)- oportunități pentru o creștere durabilă în domeniul marin și maritim, pregătirea segmentului ministerial din cadrul sesiunii de negocieri internaționale în domeniul schimbărilor climatice care va avea loc la Bonn în luna iunie a.c. și noul cadru politic european pentru schimbări climatice și energie până în anul 2030.
În alocuțiunea privind creșterea durabilă în domeniul marin și maritim, ministrul Attila Korodi a subliniat faptul că: „pentru Marea Neagră, în mod special, avem nevoie de mai multe studii pentru a avea o viziune clară în ceea ce privește stadiul actual și pentru a întelege interacțiunile complexe dintre ecosistemul marin și schimbările antropice, ambele cauzate de activitățile desfășurate pe mare sau pe uscat. Așa cum a fost menționat și în declarația Comisiei Europene pentru implementarea Directivei privind Strategia Cadru Marină, încă mai avem de lucru pentru a identifica țintele de mediu adecvate. În plus, ne dorim ca Uniunea Europeană să devină parte integrată a Convenției privind protecția Mării Negre împotriva poluării”.
Referitor la sesiunea de negocieri internaționale care va avea loc la Bonn, ministerul român al mediului și schimbărilor climatice a propus evidențierea faptului că UE și statele sale membre sunt printre puținele state părți care și-au asumat angajamente obligatorii de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, cu perspective puternice de atingere și chiar depășire a acestora. Cu toate acestea, angajamentele unilaterale ale UE nu pot garanta succesul deplin al negocierilor internaţionale, dacă exemplul nu este urmat şi de alţi actori internaţionali importanţi.
Un subiect substanțial al reuniunii a fost noul cadru politic european pentru schimbări climatice și energie până în anul 2030.
Având în vedere importanța subiectului, miniștrii din Statele Visegrad plus România și Bulgaria s-au reunit în dimineața Consiliului, au agreat și prezentat un Document de poziție cu privire la elementele esențiale pentru un nou cadru politic european pentru schimbări climatice și energie până în anul 2030.
Totodată, România a evidențiat faptul că ”este important ca repartizarea sarcinilor/contribuţiilor Statelor Membre la o ţintă pentru anul 2030 să se facă pe baza unui set echilibrat de criterii pentru a asigura o repartizare corectă a costurilor pentru fiecare Stat Membru. Trebuie avute în vedere specificul şi particularităţile fiecărui Stat Membru, nivelul de dezvoltare şi decalajele macroeconomice existente între Statele Membre şi fezabilitatea, în termeni de suportabilitate a costurilor şi investiţiilor necesare pentru atingerea respectivelor obiective.”
In cadrul Consiliului Informal de Mediu, ministrul Attila Korodi a avut o întrevedere bilaterală cu omologul britanic, Eduard Davey, în cadrul căreia au fost abordate aspecte privind schimbările climatice.

 

Tag-uri Nume: