13 august 2022

Ministrul Bogdan Aurescu va avea luni consultări politice cu ministrul afacerilor externe al Republicii Serbia, Nikola Selakovic

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu va avea luni, 27 iunie 2022, consultări politice cu ministrul afacerilor externe al Republicii Serbia, Nikola Selakovic, cu ocazia vizitei pe care acesta o efectuează la Bucureşti, la invitaţia şefului diplomaţiei române.

Consultările politice dintre cei doi demnitari se vor axa pe modalităţile de diversificare a dialogului politic pe linia celor două ministere ale afacerilor externe, inclusiv privind modalităţile concrete de sprijinire a parcursului european al Republicii Serbia, precum şi pe aspecte de interes privind problematica persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale.

Consultările vor ocaziona, totodată, o amplă analiză a stadiului şi perspectivelor de avansare a proiectelor de conectivitate de interes major pentru ambele state, îndeosebi în domeniile transport şi energie, respectiv a proiectelor de cooperare economică şi sectorială dintre România şi Republica Serbia, inclusiv în domeniile energie, transport, turism, justiţie, afaceri interne, educaţie, cultură, tineret, inclusiv din perspectiva oportunităţilor generate prin Programul INTERREG IPA de Cooperare Transfrontalieră România-Republica Serbia.

De asemenea, cei doi miniştri vor efectua un schimb de vederi şi evaluări cuprinzătoare privind situaţia de securitate din regiune, în contextul agresiunii armate a Federaţiei Ruse la adresa Ucrainei.

La finalul consultărilor, ministrul Bogdan Aurescu şi ministrul Nikola Selakovic vor semna Acordul între Guvernul României şi Guvernul Republicii Serbia privind acordarea dreptului de proprietate asupra clădirii „Luceafărul” României, şi respectiv Acordul între Guvernul României şi Guvernul Republicii Serbia privind cooperarea în domeniile educaţiei, ştiinţei, culturii, mass-media, tineretului şi sportului.

Astfel, vizita oficială a ministrului afacerilor externe al Republicii Serbia, Nikola Selakovic, are loc şi în contextul soluţionării de către autorităţile sârbe a aspectelor pendinte privind atribuirea proprietăţii complexului „Luceafărul” din Vârşeţ, Republica Serbia, către statul român, care a urmărit consecvent, prin demersuri politico-diplomatice, în ultimii ani acest obiectiv.

La finalul discuţiilor, cei doi demnitari vor susţine declaraţii comune de presă.

Informaţii suplimentare

Complexul „Luceafărul” cuprinde una din cele mai impozante clădiri din Vârşeţ (R. Serbia), fiind localizat în centrul oraşului, pe un teren de aproximativ 2.460 m2. Complexul „Luceafărul” a fost construit începând cu anul 1894 şi dat în folosinţă în 1904 de elita românească din regiune – preoţi, avocaţi, proprietari de terenuri.

Destinaţia iniţială a fost Banca Luceafărul, care a finanţat activitatea agricolă a românilor din zonă, dar a devenit în scurt timp epicentrul acţiunilor de promovare a identităţii culturale şi spirituale româneşti în Voivodina.

Complexul „Luceafărul” a aparţinut românilor peste 50 de ani (1894-1947), generând şi concentrând o efervescenţă culturală ce a conferit forţă, coeziune şi continuitate a tot ce este românesc în statul vecin într-o perioadă dificilă din punct de vedere istoric şi politic.

Sursa foto MAE