Publicat: 27 Ianuarie, 2015 - 17:12
Share

Marţi, 27 ianuarie, ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, s-a întâlnit, la Sofia, cu omologul său, Nikolay Nankov Nenchev, la sediul ministerului bulgar al apărării. 

Agenda Reuniunii Ministeriale a NATO din luna februarie şi cooperarea bilaterală au reprezentat subiectele discutate de cei doi oficiali. 
Situaţia politico-militară din regiune a deschis dialogul ministerial, cei doi exprimându-şi preocuparea cu privire la evenimentele recente din Ucraina. Ministrul Duşa a subliniat faptul că cele două ţări trebuie să identifice poziţii comune, adaptate la noua conjunctură strategică din vecinătatea estică. 

În vederea implementării planului de acţiune privind creşterea capacităţii operaţionale a Alianţei, unul dintre subiectele aflate pe agenda Reuniunii miniştrilor apărării de la începutul lunii februarie, cele două delegaţii au discutat şi identificat poziţii comune privind măsurile de reasigurare şi de adaptare ale Alianţei. Cei doi oficiali au discutat aspecte concrete de punere în practică a acestor măsuri, conform calendarului stabilit şi sarcinilor ce revin României şi Bulgariei. 

Ministrul Mircea Duşa a apreciat nivelul de cooperare bilaterală între cele două state ca fiind ridicat, exprimându-şi convingerea că pe viitor se vor identifica noi domenii de interes. A fost manifestată deschidere pentru derularea unui schimb de informaţii la nivelul lecţiilor învăţate privind o serie de programe majore de achiziţii, dar şi faţă de instruirea şi antrenarea în comun a celor două armate.  
La rândul său, omologul bulgar a apreciat nivelul de cooperare bilaterală, exprimând susţinerea pentru permanentizarea dialogului bilateral la nivel strategic.