Publicat: 13 Iulie, 2020 - 17:38
Share

"Cel mai bun scenariu" pentru începerea noului an școlar va fi acela în care o parte a elevilor vor fi la școală, iar ceilalți vor urma cursurile online, afirmă ministrul Educației, Monica Anisie. Ea spune că sunt șanse mici ca școala să înceapă în regim normal din toamnă, în contextul pandemiei de coronavirus.

"Cel mai bun scenariu va fi acela în care elevii, unii vor fi la școală și alții vor urmări cursurile în sistem online, urmând să facă rocada în funcție de situația epidemiologică. Luăm în calcul dacă nu va fi nicio problemă, dar nu cred.... unul dintre scenarii era să începem normal, dar nu e cazul de situație normală - sau dacă va fi din ce în ce mai rău mai rău, să continuăm învățarea online", a declarat ministrul Educației.

Comentând faptul că elevii nu sunt mulțumiți de cum a decurs ;coala online, Anisie a spus că în acestă perioadă profesorii vor face cursuri de instruire: "E adevărat că am avut o perioadă în care a trebuit să ne adaptăm la o situație dificilă. Ne vom adapta, vom realiza cursuri de formare în această perioadă pentru profesori pentru a îmbunătăți ceea ce s-a făcut. Ministerul Educației a dat banii pentru achiziția de tablete. Caietul de sarcini a fost dat, a fost deja inițiată procedura, termenul impus este 10 septembrie".

Tag-uri Institutii: