27 octombrie 2021

Ministrul Educației pledează pentru prezența fizică în școli

Group of students wearing protective face masks while raising their hands in class.

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Șase din șapte elevi  au posibilitatea să meargă cu prezență fizică, a anunțat ministrul Educației Sorin Cîmpeanu la Antena3. Asociațiile de părinți au cereri antagonice, e greu să țin pasul, a mai spus Cîmpeanu.

„Pledez pentru educația fizică în școli. În momentul de față, șase din șapte copii ai României au posibilitatea să meargă cu prezență fizică. În același timp, trebuie să asigurăm dreptul la sănătate și dreptul la educație. De altfel, ordinul comun Ministerul Educației – MS asta asigură”, a spus Cîmpeanu, în ciuda ratelor de infectare din anumite localități care au depășit pragul de 15 la mia de locuitori.

Cât despre situația din Ilfov și recomandarea DSP de a închide școlile având în vedere incidența crescută, ministrul Educației a spus: „Dacă s-ar fi limitat la a recomanda, ar fi putut fi la limită, în regulă. Din păcate, însă, a făcut o propunere care transcende atribuțiile legale pe care le are o Direcție.”