27 octombrie 2021

Ministrul interimar al Transporturilor: Se vor găsi soluţii pentru plata salariilor la Metrorex

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Ministrul interimar al Transporturilor, Dan Vîlceanu, spune că se vor găsi soluţii pentru plata salariilor la Metrorex, chiar dacă acestea au fost majorate, în plină pandemie, cu 18%.

Vîlceanu a ţinut să precizeze că decizia de anul trecut a fost luată cu încălcarea legii, în condiţiile în care compania era pe pierderi.

Ministrul interimar al Transporturilor, Dan Vîlceanu: A fost un blocaj generat de faptul că, eu când am venit la minister, nu aveam buget la Metrorex. Am încercat o rectificare bugetară, din păcate cei din cons de administrație s-au opus Întotdeauna vor fi bani pentru salarii. Problema este alta la Metrorex. Anul trecut și-au majorat salariile cu 18% în pandemie. Ceea ce nu este e corect. E lege care nu permite să crești salariile (…), când ai pierderi. Toate aceste lucruri trebuie luate în considerare și găsită o soluție, încercam să găsim soluții dar vă garantez că nu se vă ajunge să nu fie plătite salariile.