Publicat: 17 Iunie, 2019 - 21:56
Din semestrul președinției române
Foto AMOS News (Romulus Boancă)

Marți 18 iunie 2019, ministrul Petre Daea conduce, la Luxemburg, lucrările reuniunii Consiliului Uniunii Europene Agricultură și Pescuit.

Principalele teme aflate pe agenda Consiliului vizează deliberări legislative referitoare la Regulamentul privind Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime (FEAMAP) - Abordare generală parțială, precum şi Raportul de progrese asupra Pachetului de reformă a PAC post-2020 (Regulamentul privind planurile strategice în domeniul PAC, Regulamentul orizontal,  Regulamentul privind Organizarea Comună a Piețelor produselor agricole - OCP).   
   
De asemenea, în cadrul Consiliului va fi prezentat un raport din partea Comisiei asupra situației politicii comune în domeniul pescuitului (PCP), această comunicare asigurând cadrul necesar în vederea aplicării principiilor Politicii Comune a Pescuitului. În acest context, Comisia va înainta propunerile cotelor de pescuit pentru 2020 în viitoarele regulamente şi se vor desfăşura schimburi de opinii despre activitățile de pescuit din 2020. 

Președinția României la Consiliul Uniunii Europene asigură derularea procesului de negociere și definitivare a poziției UE pentru armonizarea opiniilor statelor membre ale UE referitoare la oportunitățile de pescuit pentru 2020.

Tag-uri Nume: 

Tag-uri Institutii: 

Tag-uri Geo: