Publicat: 21 Aprilie, 2017 - 11:54
Share

Turoperatorii germani s-au plâns că turiștii sunt deranjați de muzica de pe litoral, a declarat Ministrul Turismului, Mircea Titus Dobre, precizând că acum se gândește la soluții pentru a fi mai liniște în stațiuni. 

Mircea Titus Dobre spune că Eforie, Costineşti şi Vama Veche sunt cele mai zgomotoase staţiuni. De aceea, acolo vor fi măsuraţi decibelii, iar cluburile, barurile sau restaurantele care depăşesc limita de zgomot admisă ar putea fi amendate.

„Mă gândesc la o măsurare a decibelilor din anumite zone de pe litoralul românesc, pentru că acest lucru mi-a fost ridicat chiar de turoperatori din Germania în momentul în care am participat la Târgul de la Berlin. Eu nu-mi permit cât conduc această instituţie să avem reclamaţie sau să pierdem turişti doar din acest motiv”, a spus ministrul.