13 august 2022

Ministrul Vasile Dîncu a avut o întrevedere cu ambasadorul Statelor Unite Mexicane în România, Jose Guillermo Ordorica Robles

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Ministrul apărării naţionale, Vasile Dîncu, a avut joi, 10 martie, la sediul MApN, o întrevedere cu ambasadorul Statelor Unite Mexicane în România, Jose Guillermo Ordorica Robles.

Discuţiile celor doi oficiali au vizat perspectivele dezvoltării relaţiilor de cooperare româno-mexicană în domeniul apărării, cu accent pe importanţa încheierii unui Memorandum de Înţelegere privind securitatea şi apărarea care să asigure cadrul normativ pentru consolidarea acesteia. În acest sens, au fost evidenţiate domenii de interes comun precum colaborarea la nivelul forţelor navale, învăţământul militar şi cercetarea ştiinţifică.

Totodată, cei doi oficiali au discutat despre situaţia de securitate extrem de tensionată de pe continentul european şi criza generată de invazia Ucrainei de Federaţia Rusă.

În încheierea întrevederii, cei doi oficiali au convenit asupra importanţei menţinerii unui dialog bilateral constant, în vederea eficientizării eforturilor reciproce de iniţiere a cooperării în domeniul apărării.

Biroul de presă al MApN