Publicat: 19 Aprilie, 2016 - 17:02
Share

 
În marja reuniunii Consiliului Afaceri Externe, care se desfăşoară la Luxemburg, marți, 19 aprilie, ministrul Apărării Naţionale, Mihnea Motoc, a avut o întâlnire cu  omologul polonez, Antoni Marcierewicz.   

Agenda de discuţii a fost centrată pe intensificarea cooperării bilaterale în domeniul apărării, evoluţiile recente din contextul regional de securitate şi pregătirea dimensiunii de apărare a Summit-ului NATO de la Varşovia. 

Plecând de la stadiul actual al Parteneriatului Strategic româno-polon, cei doi miniştri au discutat modalităţi de intensificare a cooperării bilaterale şi de implementare a proiectelor cuprinse în Planul de Acţiune pentru punerea în practică a obiectivelor Declaraţiei Comune, în domeniul apărării. 
Ministrul Motoc a prezentat iniţiativele avute în vedere pentru consolidarea prezenţei NATO pe teritoriul naţional şi în regiunea Mării Negre. S-a convenit asupra necesităţii coordonării poziţiilor celor două state, în contextul Alianței Nord-Atlantice, în vederea asigurării transpunerii eficiente în practică a deciziilor de consolidare a prezenţei înaintate aliate pe întregul flanc estic al NATO.
S-a agreat continuarea dialogului bilateral la nivel de directori pentru politică de apărare şi în cadrul vizitei ministrului polonez al apărării ce va avea loc în România înainte de Summit-ul NATO de la Varşovia.