Publicat: 20 Ianuarie, 2020 - 11:39
Share

Cum s-a descurcat vedeta pe un traseu dificil la volanul maşinii, dar şi ce au învăţat cei opt tineri care îl însoţesc din aventură aflaţi luni, 20 ianuarie, de la ora 22,00 pe TVR 1 şi TVR 1 HD.

O nouă ediţie "Down the road. Aventura", o nouă provocare pentru cei opt tineri speciali dornici să descopere experienţe inedite. Telespectatorii TVR 1 şi TVR 1 HD sunt invitaţi să urmărească luni, 20 ianuarie, de la ora 22,00, în cea de-a 5-a ediţie a reality show-ului: experienţa off-road. Pericolul, adrenalina, dar şi emoţiile off-road au fost trăite în premieră de Raluca, Mihai, Andreea, Ionuţ, Bogdan, Andrei Niţă, Andrei Cupşa şi Anca, dar şi de Mircea Radu, care a mărturisit că şi-a dorit întotdeauna să se bucure de o aventură cu un vehicul 4X4. Cum s-a descurcat vedeta pe un traseu montan dificil, o veritabilă provocare, dar şi care a fost reacţia tinerilor care-l însoţesc vedeţi în această seară la "Down the road. Aventura".

Încălziţi de adrenalină, tinerii pornesc spre o nouă provocare. Împărţiţi în două echipe, ei vor urma un traseu montan după marcaje în căutarea lui Mircea Radu. Pentru că este o competiţie, echipei câştigătoare i s-a promis un premiu delicios. Experienţa nu a fost uşoară, dar tinerii au învăţat la "Down the road. Aventura" ce înseamnă spiritul de echipă şi că pe un prieten nu-l laşi la greu!

În fiecare zi de luni, de la ora 22:00 vă invităm să fiţi alături de participanţii la "Down the road. Aventura", un reality show în premieră despre tineri speciali, dar şi despre experienţe de neuitat care-ţi hrănesc sufletul şi schimbă mentalităţi. Formatul original, "Down the road", este produs de VRT, Belgia şi a înregistrat un real succes în ţara de origine, unde deja a ajuns la cel de-al treilea sezon. Reality show-ul se difuzează şi în Statele Unite şi a primit numeroase premii internaţionale la festivalurile de gen. Printre acestea, AIB Impact Award 2019, Rose d'Or 2018 | Award Best Reality & Factual Entertainment, World Media Festival Hamburg şi New York Festivals TV & Film Awards.
 

Tag-uri Nume: 

Tag-uri Institutii: