6 octombrie 2022

Mirela Furtună: Indiferent cât de severă este seceta anul acesta, trebuie să ştim că producţia internă acoperă consumul intern

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Indiferent cât de severă este seceta anul acesta, trebuie să ştim că producţia internă acoperă consumul intern, iar România va exporta doar ceea ce depăşeşte necesarul cetăţenilor români. De exemplu, în anul 2020, când a fost o secetă mult mai severă decât în anul curent, chiar dacă producţia agricolă a fost cu 30-40% mai mică decât în mod obişnuit, necesarul intern a fost acoperit.

Aşadar, nu sunt premise ca în România să avem o criză alimentară. Acesta este mesajul PSD pentru toţi cei ce dezbat perspectiva unei posibile crize alimentare care ar afecta ţara noastră.

În plus, la iniţiativa PSD, programul naţional de irigaţii se extinde consistent: astfel, creşte cu 70% numărul amenajărilor de irigaţii noi, creşte finanţarea la 1,5 miliarde de euro şi se prelungeşte termenul de implementare, până în 2027.

Trebuie subliniat faptul că Programul Naţional de Irigaţii a fost lansat în 2017, cu un buget de aproximativ 1 miliard de euro. Cât timp a guvernat PSD, până în 2019, Programul a mers bine, se reabilitau si se dezvoltau în ritm susţinut amenajările de irigaţii, dar apoi totul a fost lăsat baltă de guvernările de dreapta.

De curând, ministrul Petre Daea a anunţat obiectivele: până în 2027 va creşte numărul de amenajări de irigaţii noi, de la 89 la 150, iar suprafaţa irigată va ajunge la 2,6 milioane de hectare, de la 1,8 milioane de ha, în prezent.

Mai mult, ministrul Daea a luat rapid 3 măsuri pentru fermieri:
1) Pe terenurile calamitate se poate recolta şi pot începe lucrările pentru noile culturi – doar pe 5% din suprafaţă se menţine cultura afectată ca probă pentru acordarea subvenţiilor;

2) A solicitat şi a obţinut de la Comisia Europeană ca avansul pentru subvenţii acordat în luna octombrie să crească de la 50% la 70% – 85%, diferenţa urmând a fi dată începând cu luna decembrie;

3) Fermierii pot lua acum credite de trei ori mai mari decât valoarea subvenţiei, pe baza adeverinţei de la APIA, pentru a face lucrările agricole necesare, prin programul de 3 x subvenţia garantată de stat.

În ceea ce priveşte suprafaţa calamitată de secetă, procesul de evaluare este în plină derulare, aşadar este prematur să se avanseze cifre acum. După inventarierea tuturor raportărilor se va şti exact cât din suprafaţa agricolă este afectată de secetă, pentru a putea fi luate măsurile de sprijin pentru fermieri.

În încheiere, aş dori să subliniez ca fermierii români au un partener în ministrul PSD al Agriculturii, care le-a înţeles problemele şi a fost receptiv la solicitările lor.

Mirela Furtună, deputat PSD

Sursa foto Pixabay