29 mai 2022

Mirela Furtună: Inflaţia galopantă din ultimul an a scăzut drastic puterea de cumpărare a românilor

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Asigurarea unor venituri suplimentare pensionarilor şi reacordarea voucherelor de vacanţă

Pensionarii care au pensii mai mici de 1600 de lei vor primi un stimulent financiar din partea Guvernului României de până la 1200 de lei, astfel încât niciun pensionar să nu aibă mai puţin de 2200 de lei în luna ianuarie.

Măsura are scopul de a încuraja solidaritatea cu persoanele cele mai vulnerabile, pentru a evita excluderea socială a unei părţi dintre beneficiarii sistemului public de pensii, astfel încât să fie asigurat un venit minim de subzistenţă.

În adoptarea acestei măsuri de sprijin a fost luată în considerare situaţia economică şi socială din România. Inflaţia galopantă din ultimul an a scăzut drastic puterea de cumpărare a românilor, iar categoria cea mai afectată a fost cea a persoanelor cu venituri foarte mici.

De asemenea, costul cu încălzirea locuinţelor, preţul la utilităţi, cât şi la produsele alimentare şi nonalimentare a crescut semnificativ, ceea ce afectează şi mai mult categoriile şi aşa defavorizate.

Astfel, măsura va ajuta pensionarii cu venituri care se situează sub limita minimă, dincolo de care pot interveni marginalizarea socială şi sărăcia.

În concluzie, măsura de protecţie socială adoptată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.132/2021 are consecinţe pozitive pentru beneficiarii sistemului public de pensii din România, fiind menită să vină în sprijinul populaţiei, prin acordarea unui ajutor financiar persoanelor care au pensii mai mici sau egale cu 1600 de lei.

În altă ordine de idei, Guvernul a luat decizia de a acorda vouchere de vacanţă şi să extindă această posibilitate şi pentru angajaţii din mediul privat. Mai mult, s-a luat decizia de a extinde valabilitatea voucherelor emise în 2019 şi 2020 şi pentru anul 2022.

Măsura va avea un efect pozitiv asupra sectorului HoReCa, care a fost cel mai afectat sector economic din cauza situaţiei pandemice.

De asemenea, doresc să punctez faptul că reacordarea voucherelor de vacanţă va ajuta şi turismul din Delta Dunării. Pe această cale le recomand tuturor românilor să vină şi să viziteze pentru câteva zile Delta, fiind unul dintre cele mai frumoase locuri din România.

Mirela Furtună, deputat PSD
22 decembrie 2021