27 septembrie 2022

Mirela Furtună: Piaţa energiei trebuie reglementată

Distribuie pe rețelele tale sociale:

România are, în prezent, o inflaţiei mai mare decât în restul UE din cauza liberalizării haotice, susţinută cu frenezie de cei de la USR.

Se dovedeşte acum că, dacă acele măsuri ar fi rămas în vigoare până în anul 2024, cum prevăzuse PSD, cetăţenii români ar fi fost la adăpost în contextul actualei crize energetice europene, iar inflaţia ar fi fost în limite mai rezonabile.

Propunerea PSD de reglementare a pieţei energiei se impune ca o necesitate! Este clar că modelul compensării propus de PNL nu mai poate ţine pasul cu cifrele absurde la care se tranzacţionează energia electrică şi gazele naturale în România.

Faptul că BNR critică liberalizarea haotică a pieţei de energie făcută de guvernarea de dreapta, care a condus la o inflaţie mai mare decât cea din restul Europei, arată că revenirea la o piaţă reglementată, pe o durată limitată de timp, este soluţia corectă pentru a depăşi această criză. Cel mai relevant exemplu este cel al Ministerului Energiei, care a cerut în plus nici mai mult, nici mai puţin decât 31 de miliarde de lei. Este o sumă uriaşă, echivalentul unei treimi din bugetul total anual pentru pensii, cerută sub pretextul plăţii compensărilor la energiei. Solicitarea probează o dată în plus falimentul sistemului actual de compensare, care efectiv nu mai poate fi susţinut financiar, şi necesitatea reglementării, aşa cum cere PSD.

PSD susţine ferm că în actualul context haotic, total imprevizibil, se impune măcar temporar, revenirea la o piaţă reglementată a energiei, astfel încât să se asigure nu doar stabilitate şi predictibilitate, ci şi reducerea rapidă şi considerabilă a inflaţiei, lucru extrem de important atât pentru populaţie, cât şi pentru economie.

S-a ajuns în situaţia ca România să aibă cel mai scump MWh din Europa. Petrom a cumpărat MWh-ul de la Nuclearelectrica la 2.500 de lei, un preţ absolut uriaş, imposibil de susţinut de copleşitoarea majoritate a agenţilor economici, indiferent de natura lor, şi imposibil de susţinut de către stat compensarea aferentă, destinată producătorului. Din această cauză, combinatul Alum din Tulcea a trebuit să-şi suspende activitatea, lăsând sute de oameni fără loc de muncă într-o perioadă extrem de dificilă. Mai mult, am vândut toată producţia de energie pe anul 2022, iar acum o cumpărăm la un preţ de până la 10 ori mai mare. Au fost adoptate măsuri de supraimpozitare a producătorilor cu până la 85% din profit, dar pentru intermediari nu există nicio reglementare. Din această cauză, preţurile pentru consumatorii casici şi pentru industrie au crescut foarte mult. PSD va susţine întotdeauna măsurile necesare pentru limitarea creşterilor haotice a preţurilor, cu efecte negative atât pentru populaţie, cât şi pentru industrie.

Mirela Furtună, deputat PSD
10 august 2022

Sursa foto cdep