Miroase a mega talk-show național

Cred că aproape pe față se dă startul în cursa pentru cîștigarea președinției în 2024!? Cel puțin, așa pare! Fundații și asociații scoase din cutie sau din pălărie anunță evenimente menite a contura priorități pentru țară cu scopul mai puțin declarat de a scoate în evidență personalități capabile să le împlinească.
O altă precizare menită a lua fața publicului. Nimic mai mult! Din păcate, Academia Română continuă să fie o instituție a somnului civic. Chiar și științific. De la scrisoarea unor academicieni din luna februarie 2017, contestată și ea de o parte dintre cei apăruți pe listă, Academia Română n-a mai depășit condiția jocurilor intestine și a luptei pentru numiri și alegeri. Președintele Academiei Române, istoricul Ioan Aurel Pop, creditat ca mare patriot, a sfîrșit în a se zbate între concilieri, resemnări și problemele sale de sănătate. Cît despre băieți….
Pe invitația care circulă, organizarea ”Forumului România” este asumată de Fundația CRED (Centrul Roman pentru Educație și Dezvoltare). Adică o instituție care, public vorbind, nu există. La CRED pe Facebook apare Fundația Centrul Româno-Elvețian pentru Dezvoltare sistemului …. și Programul de Cooperare Elvețiano-Român. Desfășurat, Fundația ”Centrul Român pentru Educație și Democrație” apare ca înregistrată din anul 1994. A fost ținută inactivă pînă în 2019, iar din 2020, a încasat suma de 244.536 RON fără a avea nici un angajat (date actualizate în luna mai 2022). Mesajul tipărit în numele acestei fundații este semnat de ”prof. univ. dr. Teodor Meleșcanu”. „Patriarhiul” politicii românești are și o listă de invitați de onoare pe care apar Mugur Isărescu, Patriarhul Daniel, profesorul Emil Constantinescu, Benjamin Netanyahu, Alexis Tsipras etc.
Toată lista de participanți este constituită ca o sumă de nume înșirate mai multe pentru impresie. Iar intenția pare mai degrabă menită să umple golul lăsat de absența proiectului de țară anunțat cîndva de Klaus Iohannis. Adică să lanseze pe altcineva. Iar pentru a da o greutate „istorică” unui eveniment care, după cum susține în mesaj Teodor Meleșcanu, au adunat un porcoi de nume pentru a contribui la „elaborarea și adoptarea unor proiecte”.
Iată un pasaj din argumentul „prof. univ. dr. Teodor Meleșcanu”:
Deocamdată, lista enormă nu lasă să transpară un nume pentru cine este pregătită adoptarea unui proiect. Și nici care este creierul care a lucrat sau va lucra la conceperea documentului. Sigur, din părerile celor 250 de oameni trecuți pe invitație nu se poate alcătui un document programatic. Ei sunt înșirați mai degrabă pentru a oferi credibilitate evenimentului de lansare a unui nume.
În ceea ce mă privește, la Forumul România organizat de CRED nu cred că voi participa. Nu văd de ce aș valida o manevră de care nu am habar și în care nu cred. Dacă invitații sau organizatorii erau hotărîți să pună umărul la cîteva proiecte importante pentru țară ar fi făcut-o pînă acum și nu ar fi acceptat să fie folosiți ca figuranți într-un mega talk show, fie el intitulat și „Forum Romania” .