13 august 2022

Misiune umanitară a Forţelor Aeriene Române

Distribuie pe rețelele tale sociale:

O aeronavă C-27 J Spartan a Forţelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale, a decolat marţi, 21 iunie, din Baza 90 Transport Aerian din Otopeni, pentru a efectua o misiune de transport umanitar a doi pacienţi aflaţi în stare gravă, pe ruta Otopeni – Cluj – Hanovra (Germania) şi retur.

Echipa medicală care a monitorizat pacienţii pe timpul zborului a fost formată din specialişti din cadrul SMURD şi ai Bazei 90 Transport Aerian, iar transportul pacienţilor de la unitatea spitalicească către aeroport s-a realizat cu ambulanţe ale SMURD.

Aeronava a decolat de la Cluj către Hanovra (Germania) în jurul orei 11.00.

Biroul de presă