Publicat: 4 Februarie, 2016 - 11:57
Share

O aeronavă C-27J Spartan a Forţelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni de evacuare medicală, a executat joi, 4 februarie, o misiune umanitară de urgenţă pe ruta Otopeni - Iaşi - Tîrgu Mureş - Otopeni.    

Misiunea umanitară, executată la solicitarea Ministerului Sănătăţii şi a Departamentului pentru situaţii de urgenţă din Ministerul Afacerilor Interne, a constat în transportul unei echipe medicale şi a unui cord uman, de la Iaşi la Tîrgu Mureş.

Aeronava militară a decolat de la Baza 90 Transport Aerian în jurul orei 6.30 şi a aterizat la Tîrgu Mureş în jurul orei 9.40.

Echipajul aeronavei a fost format din locotenent-comandorul Florin Ianculescu - pilot, căpitanul Daniel Motoroiu - copilot şi maistrul militar cls. a III-a Maftei Ţebrean - loadmaster.

 

  Secţia presă /M.Ap.N.