3 iulie 2022

Misiuni de ordine publică

Distribuie pe rețelele tale sociale:

În acest week-end, 21-22 mai 2022, mai multe echipaje de jandarmi ieșeni vor desfăşura activități de asigurare a ordinii la o serie de manifestări organizate în spaţiul public şi la care participă un număr mare de persoane.
Jandarmii ieșeni se vor afla în misiune la manifestările prilejuite de Hramul satului Bohotin și manifestarea prilejuită de sărbătorirea Sf. Împărați Constantin și Elena în localitatea A.I. Cuza în ziua de sâmbătă, iar duminică la Sfințirea Bisericii Sf. Apostol Andrei din comuna Balș și Zilele Comunei Erbiceni.
La toate manifestările publice, jandarmii ieșeni vor acționa pentru prevenirea şi combaterea actelor de tulburare a ordinii, care pot afecta buna desfășurare a acestora, iar în caz de comitere a unor fapte antisociale vor interveni în vederea luării măsurilor legale.
Se continuă misiunile de menținere a ordinii publice în cooperare cu Poliția, atât în mediul urban, cât și rural.
Pentru evitarea incidentelor nedorite şi a oricăror situaţii de natură să tulbure ordinea publică, recomandăm persoanelor care participă la manifestări să respecte indicaţiile forţelor de ordine, să evite implicarea în conflicte și să aibă un comportament decent, iar în caz de nevoie să solicite imediat intervenţia forţelor de ordine.

Sursa foto: Jandarmeria