Publicat: 28 Decembrie, 2018 - 18:10
Share

Cristian Poteraş, fost primar PDL al sectorului 6 al Capitalei, a fost trimis din nou ((pentru a treia oară) în judecată de DNA pentru luare de mită, el fiind acuzat că a primit aproximativ un milion de euro pentru a aproba un proiect imobiliar şi pentru atribuirea de contracte din bani publici. Acesta este al treilea dosar în care Poteraş este trimis în judecată de DNA pentru fapte de corupţie, el având o condamnare definitivă de opt ani închisoare. 

În acelaşi dosar, a fost trimis în judecată Iulian Constantin, reprezentant al societăţii SC Tettas SRL, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită. Potrivit unui comunicat al DNA, în perioada 2006 - 2007, Cristian Poteraş, în calitate de primar al sectorului 6 Bucureşti, a pretins de la reprezentanţii unei societăţi comerciale înregistrate într-o ţară UE suma de 1.000.000 de euro, primind de la aceştia, la data de 31 iulie 2007, suma de 250.000 de euro. 

Banii respectivi au fost pretinşi şi primiţi în schimbul exercitării atribuţiilor de serviciu referitoare la emiterea autorizaţiilor necesare pentru dezvoltarea unui proiect imobiliar (autorizaţii de demolare, certificat de urbanism şi autorizaţii de construire). 

Membru al PD-L, Poteraș a fost primar al Sectorului 6 din București în două mandate (2004-2012).

La data de 2 martie 2011, Cristian Poteraș a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu, împreună cu alți șase funcționari publici din cadrul Primăriei Sectorului 6.] Ei au fost acuzați că au retrocedat ilegal, în 2006, șase terenuri din București. Cu o suprafață totală de 119.647 metri pătrați, aceste terenuri valorau 58,2 milioane de euro la momentul respectiv

Cristian Poteraș a mai fost condamnat definitiv pe 22 mai 2015 de către magistrații Curții de Apel din București la 8 ani de închisoare cu executare în dosarul de abuz în serviciu privind eliberarea unor titluri de proprietate pentru terenuri intravilane

Tag-uri Nume: 

Tag-uri Institutii: