Publicat: 2 Noiembrie, 2015 - 12:58

Preacucernice Părinte Protopop, Preacucernici Părinți, Iubiți credincioși,

Pe 30 octombrie 2015 a avut loc tragedia din București de la Clubul Colectiv. Suferința e imensă, atât pentru tinerii spitalizați, cât și pentru părinți.

Sfântul Pavel ne înseamnă să ne aducem aminte de cei ce îndură suferințe, întrucât și noi suntem în trup (Evrei 13,3).

Pentru cei ce au murit să facem pomeniri la ectenia morților, pentru cei din spital să ne rugăm, iar simțământul frăției și al compasiunii pentru cei încercați să ne cuprindă pe toți.

Și, practic, în zilele următoare, preoții și credincioșii sunt rugați să doneze sânge, iar în parohii, între 1-14 noiembrie, să se facă colecte în bani pentru cei greu încercați.

Sumele se vor centraliza la protopopiate, iar apoi vor fi virate la Arhiepiscopie.

Cu binecuvântare și în spirit de solidaritate, așa cum ne spune și mesajul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel,

? ANDREI

Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului

Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului