Publicat: 20 Septembrie, 2012 - 10:27
Share

Membrii Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii vor avea o discuţie, Joi, cu ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru, având în vedere criticile formulate de plenul CSM privind procedura pentru selecţia procurorilor în vederea efectuării propunerilor de numire pentru funcţiile de procuror general al României şi procuror şef al DNA, anunţată public de MJ.

 Scopul dialogului este revizuirea procedurii de selecţie de o manieră care să asigure garanţiile de transparenţă şi obiectivitate solicitate de sistemul judiciar român şi de Comisia Europeană, preciza CSM într-un comunicat transmis marţi presei.
 
Ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru, a declarat, marţi, la finalul şedinţei CSM, că va continua procedura de selecţie în vederea efectuării propunerii de numire în funcţia de procuror general al României şi a şefului DNA, însă nu a exclus posibilitatea aducerii unor amendamente.