Publicat: 9 Decembrie, 2016 - 09:57

Dl. Dacian Cioloş avea toate datele să fie privit cu deferenţă, după ce a declarat ritos că va conduce Guvernul doar un an şi strict în chestiuni administrative.

Cu timpul, însă, acest angajament s-a tot diluat, până la zilele din urmă, în care independentul şi tehnocratul Cioloş îndeamnă explicit la votarea a două partide. Din păcate pentru obrazul domniei sale, dl. Cioloş a intrat destul de repede în peisajul politicienilor fără cuvânt şi fără caracter, în pofida vorbelor sale goale, că ar fi rămas independent. Apropiindu-se alegerile şi înghiontit de agitaţia liberalilor, dl. Cioloş a început să facă jocuri de marketing electoral (eşuat) cu Antena 3, s-a dus să ia binecuvântare de la GDS şi, de atâta independent ce era, a înjurat un lider de partid (care-l votase la învestitură, dar asta se uită...), fost preşedinte de CJ, pentru sărăcia dintr-un anumit judeţ, ca şi cum premierul n-ar şti că pâinea şi cuţitul banilor se află la Guvern.

Angajamentul politic al premierului a devenit evident pentru toată lumea, chiar dacă dl. Cioloş vrea să pară un Monsieur Jourdin al zilelor noastre, care face politică fără să ştie, aşa cum făcea proză personajul lui Molière.

Dar, până la urmă, poate fi de înţeles că dl. Cioloş a cedat şi presiunilor altora, şi poftelor proprii. Presiunile disperate din partea unui partid fără coloană vertebrală, plus ucazul „de mai sus“, l-au obligat pe fostul agronom să accepte un contract premarital pe care l-a semnat în alb. Iar pofta de putere, oameni suntem, o veni şi asta inevitabil, după ce mănânci în fiecare zi la bufetul din Palatul Victoria. Deci, pas de problème cu politica dlui. Cioloş, cum ar spune zecile de clone Clotilde (care, fiind dumnealor repatriate în garnizoană la ordin, au început să ia cu asalt televiziunile, după ce au înţesat listele).

Ceea ce i se poate reproşa dlui Cioloş este, însă, un lucru de fond – şi anume că, dacă tot s-a angajat făţiş în politică, putea s-o facă mai tehnocratic, ca să mă exprim aşa. Adică, putea să se prevaleze de lipsa iniţială a oricăror obligaţii partinice şi să-şi facă un imens capital electoral tranşând rapid câteva probleme stringente ale societăţii româneşti. De pildă, dinamitarea legislaţiei ANRP şi un împrumut extern pentru a rezolva, într-un an, toate obligaţiile statului faţă de moştenitorii foştilor proprietari ar fi fost un gest singular pentru care dl. Cioloş ar fi rămas în istorie şi ar fi avut acum sute de mii de voturi.

În loc să limpezească astfel de chestiuni punctuale şi dureroase, de care fostele guvernări nu s-au atins tocmai din raţiuni politice (a se vedea jaful provocat de PDL-işti prin intermediul ANRP), dl. Cioloş s-a angajat în tot felul de strategii care vor mai umple un coridor de fişete prin cine ştie ce clădire.

Apoi, dl. Cioloş, dacă era de bună credinţă şi avea spirit european cum pretinde, putea rezolva gravele disfuncţii din Codurile penale. Domnia sa, însă, în loc să dea o respiraţie democratică acestei ţări, a strâns şi mai mult şurubul sistemului neosecurist, folosindu-se de un personaj de tristă amintire, ministra second hand Prună, adusă la Justiţie tocmai spre a da, la adăpostul „tehnocraţiei“ şi refugiului anunţat către Bruxelles, ordonanţele cerute de Sistem.

În sfârşit, dl. Cioloş putea fi mai „tehnocrat“ în adeziunea sa politică dacă propunea un proiect serios şi vizionar, de substanţă şi bine elaborat, care să arată dimensiunea unui intelectual preocupat de starea soccietăţii în care trăieşte. Pretenţia dlui. Cioloş că Platforma sa în zece puncte, pe care o tot invocă, ar fi vreun „program politic“ este de-a dreptul comică. Un student în anul I semestrul I la Ştiinţe politice ar fi putut structura o platformă politică mult mai serioasă decât înşiruirea de fraze pe care o reprezintă acea „Platformă 100“. Toate ca toate, să facă orice politică vrea dl. Cioloş, dar să nu ne creadă o ţară de analfabeţi ori vreo colonie căreia îi vinde mărgele de sticlă în schimbul aurului din urne...

Filofrancez cu acte, dl. Cioloş ar trebui să ştie că nici macar Monsieur Jourdain nu făcea proză fără să ştie, îşi inchipuia doar că face. Aşa şi domnia sa: doar îşi închipuie că a scris vreun program politic, nu că acela chiar ar fi aşa ceva!

Format: