Publicat: 18 Martie, 2013 - 19:18


Boeing a ales General Electric (GE) ca singurul furnizor al motoarelor pentru viitorul 777X, semn că producătorul american se apropie de lansarea oficială a noului model.

Primele versiuni 777 au fost propulsate de motoare Rolls-Royce și Pratt & Whitney, dar GE a fost ales ca singur furnizor pentru versiunile cu autonomie mărită 777-200LR (Longer Range) și 777-300ER (Extended Range), potrivit aeronews.ro.

Actualul 777 este unul dintre cele mai de succes avioane din istorie și companiile aeriene sunt nerăbdătoare ca Boeing să anunțe o versiune cu autonomie mărită, un consum mai mic și care poate transporta mai mulți pasageri. În următoarea fază a programului 777X conducerea Boeing trebuie să aprobe oferirea noului model către clienți, după care aceștia vor putea să-l comande. Este de așteptat ca Boeing 777X să intre în serviciul comercial până în anul 2020.