27 ianuarie 2022

Mozart şi Ceaikovski într-un concert cu public, condus de Christian Badea pe 11 şi 12 noiembrie 2021

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Filarmonica „George Enescu” programează pentru joi, 11 şi vineri, 12 noiembrie 2021, de la ora 19.00, în Sala Mare a Ateneului Român, un concert cu public, condus de maestrul Christian Badea, prim-dirijor principal al instituţiei. Programul este alcătuit din Simfonia nr. 35, în re major, Haffner, KV 385 de Wolfgang Amadeus Mozart şi Serenada în do major pentru orchestră de coarde, op. 48 de Piotr Ilici Ceaikovski. Publicul va putea participa în proporţie de 30% din capacitatea Sălii mari a Ateneului Român, conform condiţiilor sanitare în vigoare. Biletele pentru aceste două evenimente se pun în vânzare joi, 4 noiembrie, de la ora 12.00.

Haffner, compusă în 1782 şi considerată drept una din primele creaţii mature semnate de Mozart, reprezintă o lucrare simfonică de referinţă de la sfârşitul secolului al XVIII-lea. „Se observă primele semne ale sintezei stilistice mozartiene inconfundabile: motive melodice scurte şi pregnante, vivacitate ritmică, construcţii armonice elaborate, contraste dinamice şi orchestraţie bogată”, apreciază muzicologul Mihai Cojocaru.

Serenada în do major pentru orchestră de coarde, op. 48 de Ceaikovski a fost scrisă în toamna anului 1880. „Într-o scrisoare către editorul său, Ceaikovski mărturisea că iniţial a gândit noua lucrare, de abia schiţată, drept o simfonie, dar a fost inspirat să îi dea forma unei serenade. Succesul său a fost imediat şi unanim, iar Anton Rubinstein a apreciat-o drept cea mai reuşită lucrare de până atunci”, notează muzicologul Octavia-Anahid Dinulescu, în caietul program al concertului.

Concert simfonic CU PUBLIC

Joi şi vineri 11 şi 12 noiembrie 2021
ora 19.00, Sala mare a Ateneului Româm

Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”
Dirijor
CHRISTIAN BADEA
Program
Wolfgang Amadeus Mozart
Simfonia nr. 35, în re major, Haffner, KV 385
Piotr Ilici Ceaikovski
Serenada în do major pentru orchestră de coarde, op. 48

CHRISTIAN BADEA

Dedicat în egală măsură muzicii simfonice şi operei, Christian Badea, prim-dirijor al Filarmonicii „George Enescu”, a concertat pe toate continentele şi în cele mai importante săli şi teatre de operă, printre care Metropolitan Opera (New York), Opera de Stat (Viena), Royal Opera (Londra), Carnegie Hall (New York), Suntory Hall (Tokio), Concertgebouw (Amsterdam).

Cariera sa este marcată de colaborări importante cu artişti de referinţă ai timpului nostru – Leonard Bernstein, Mstislav Rostropovici, Placido Domingo, Renee Fleming, Natalie Dessay, Thomas Hampson. Sub semnul Leonard Bernstein 100, centenarul naşterii artistului a fost sărbătorit la Filarmonica „George Enescu”, ultimele două concerte simfonice ale stagiunii trecute fiindu-i dedicate de maestrul Christian Badea – unul dintre discipolii cei mai de seamă ai faimosului compozitor, dirijor, pianist şi pedagog american.

Christian Badea a condus orchestre de prim rang ale lumii, printre care se numără Royal Philharmonic şi BBC Symphony (Londra), Filarmonica din Sankt Petersburg, Filarmonica Cehă, Amsterdam Philharmonic, Orchestre Philharmonique de Radio France, Accademia di Santa Cecilia Orchestra (Roma), RAI Orchestra Montreal Symphony, Filarmonica din Tokio, Pittsburg Symphony (Torino). La Metropolitan Opera din New York a dirijat peste 160 de spectacole într-un repertoriu vast şi variat. În mai 2015, Christian Badea a dirijat la Ateneul Român actul al III-lea din „Parsifal”, după care, în deschiderea următoarei stagiuni a pus în scenă, în dublă calitate, de dirijor şi regizor, actul I din opera lui Richard Wagner. În decembrie 2017, Christian Badea a obţinut un succes extraordinar cu „Andrea Chenier” de Umberto Giordano la faimosul Teatro Colan din Buenos Aires, fiind invitat să revină în 2019. A iniţiat ciclul „Mari Concerte al Centenarului României”, în colaborare cu Filarmonica „George Enescu”, în toamna anului 2018. A dirijat la Opera din Sydney, „Turandot” (noiembrie-decembrie 2019, Melbourne) şi „Carmen” (ianuarie-martie 2020, Sydney). În Festivalul Internaţional George Enescu 2019 din Bucureşti, a condus Filarmonica din Sankt Petersburg cu Vadim Repin solist, iar în ediţia de anul acesta a Festivalului, recent încheiată, a realizat un neuitat program cu lucrări de Enescu, Schumann, Bartok şi Wagner (uvertura operei Tannhauser), alături de Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii Ungare, Corul Filarmonicii George Enescu şi soliştii Kian Soltani (violocelist) şi Cosmin Ifrim (tenor)

Preţurile biletelor sunt:
Categoria I: 110 lei;
Categoria II: 100 lei.

Pentru a evita aglomeraţia şi formarea de grupuri, accesul se face cu o oră înainte de începerea spectacolului.

Biletele se pot procura astfel:
– De la Casa de Bilete a Ateneului Român
Program: Marţi – Vineri 12:00 – 19:00. Plata doar în numerar.
Telefon: 021.315.68.75

– Online, accesand site-ul www.fge.org.ro – sectiunea „Calendar, începând de joi, 4 noiembrie 2021, de la ora 12.00. Vă rugăm să luaţi în considerare că, odată început procesul de rezervare online, locurile vor fi blocate timp de 30 minute. Numărul maxim de bilete ce pot fi achiziţionate într-o sesiune online este de şase bilete. Biletele odată cumpărate nu sunt returnabile decât în condiţiile prevăzute de lege.

Casa de Bilete a Ateneului Român
Program: Marţi – Vineri 12:00 – 19:00. Plata doar în numerar.
Telefon: 021.315.68.75
Pentru rezervari accesati site-ul www.fge.org.ro

Accesul în sala Ateneului Român este permis cu participarea publicului în proporţie de 30% din capacitatea maximă a spaţiului, dacă toţi participanţii sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare sau persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2, conform Hotărârii nr. 91 din 22.10.2021. Accesul publicului va fi permis numai în aceste condiţii şi a purtării de mască (medicală/nonmedicală) pe toată durata evenimentului. Verificarea acestor condiţii se va face înainte de accesul în incinta Ateneului Român.