Publicat: 17 Iulie, 2014 - 13:45

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, primeşte un salariu de baza de 10.000 de euro şi încasează 12.000 de euro cu tot cu sporuri. 
Isarescu nu-si publica salariul in declaratia de avere, dar din analiza incasarilor in cele 10 conturi detine la mai multe banci si a cheltuielilor, cifra se confirma. Ciudat este ca Isarescu si-a lichidat depozitele in lei, preferand sa economiseasca doar in euro si dolari americani, cu toate ca romanilor le recomanda tot timpul sa aiba incredere in moneda nationala.

Din declaratia de avere rezulta ca anul trecut, Isarescu avea in 10 conturi deschise la BCR, UniCredit Tiriac, Raiffeisen Bank, ING Bank si Citi Bank, sume in valoare de 100.000 de lei, 1.000 de euro si 686 dolari americani (USD), in total 24.000 de euro.

In prezent, el are in conturile acelorasi banci sume de 267.172 de lei, 38.860 de euro si 412 USD, adica in total aproape 100.000 de euro.

Asadar, conturile sale s-au majorat cu 167.000 de lei (37.000 de euro) si 38.000 de euro, in total 76.000 de euro.

In privinta depozitelor deschise la aceleasi banci, in 2013 Isarescu avea 17.300 USD, 54.200 de euro si doar 150.000 de lei (34.000 de euro), in total 100.000 de euro. In prezent, Isarescu are depozite de numai 19.200 de euro, 15.600 USD si niciun depozit in lei, in total doar 30.000 de euro.

Asadar, guvernatorul are acum sub forma de depozite, in comparatie cu anul trecut, mai putin cu 35.000 de euro (154.700 lei), 2.300 USD (7.500 de lei) si 150.000 de lei, in total 312.000 de lei (70.000 de euro).

Daca luam in calcul majorarea de 76.000 de euro din conturi, atunci Isarescu a iesit in total (conturi plus depozite) pe plus cu doar 5.000 de euro.

Ce a facut cu restul banilor dintr-un salariu de cel putin 10.000 de euro lunar? Vom vedea mai jos ca i-a cheltuit pe ratele la banca si pe imprumuturi pentru propria firma.

De ce si-a lichidat Isarescu depozitele in lei?

Averea lui Isarescu din conturile bancare se ridica asadar, la sfarsitul lunii iunie 2014, la 130.000 de euro (100.000 de euro sub forma de conturi curente si doar 30.000 de euro in depozite).

Apar destul de ciudate, asadar, aceste transbordari de sume intre conturi si depozite, mai ales faptul ca Isarescu si-a lichidat depozitul in lei si l-a diminuat pe cel in euro, majorand in schimb valoarea conturilor in lei si euro.

Daca nu am sti dedesubturile acestor manevre, am crede ca Isarescu nu da doi bani pe dobanzile platite de banci pentru depozite, nu-i asa?

O explicatie pentru majorarea conturilor in lei ar fi incasarea salariului direct intr-un cont al UniCredit Tiriac Bank, cont care a crescut considerabil in ultimul an, de la 132.000 lei la 182.000 de lei.

Aceste conturi la UniCredit au fost deschise in 2012, adica in acelasi an in care Isarescu a luat un credit de la aceeasi banca, pentru a-si cumpara un apartament in Bucuresti de 127 mp, cu doua terase de cate 20 mp fiecare si doua locuri de parcare de 11 mp fiecare.

Autor: Bancherul.ro