11 mai 2021

Multidisciplinaritate în sportul de performanţă

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Multidisciplinaritate în sportul de performanţă – workshop organizat de Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport a Universităţii Ovidius din Constanţa

Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport (FEFS) a Universităţii Ovidius din Constanţa (UOC) a organizat în parteneriat cu Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret (DJST) Constanţa şi Decathlon Constanţa, workshopul „Multidisciplinaritate în sportul de performanţă”, dedicat studenţilor şi specialiştilor în domeniu, informează prof. univ. dr. Ionel Melenco, decanul Facultăţii de Educaţie Fizică Sport.

Potrivit sursei citate, manifestarea, de cel mai înalt nivel academic, s-a dovedit un foarte bun îndrumar pentru activitatea viitorilor absolvenţi a ciclurilor de studii de licenţă, master şi doctorat, dar şi a celor care îşi propun să devină antrenori, profesori de educaţie fizică şi sport, kinetoterapeuţi sau manageri în domeniul Ştiinţei Sportului şi Educaţiei Fizice.

„De un real interes s-au bucurat aserţiunile prof. univ. dr. Aron Adrian – fost student al FEFS, în prezent profesor la Departamentul de Studii Doctorale în Recuperare Medicală de la Universitatea Radford (SUA), care a pus în discuţie noutăţi în strategia sportului internaţional prin intermediul creativităţii active a specialiştilor domeniului în prezentarea sa intitulată ‘Ingredientul lipsă din reţeta succesului’ „, a subliniat decanul FEFS, prof. univ. dr. Ionel Melenco.

Totodată, în cadrul workshop-ului conf. univ. dr. Diana Gidu, conf. univ. dr. Teodor Dragoş şi lect. univ. dr. Adrian Georgescu au prezentat particularităţi ale antrenamentului sportive, legat indisolubil de domenii conexe prin multidiciplinaritate.

La rândul ei, prof. Mariana Solomon, director executiv al DJST Constanţa, a prezentat tema „Legislaţie în domeniul sportului în context pandemic”, venind astfel în sprijinul antrenorilor şi sportivilor prin particularizarea unor modalităţi ale pregătirii şi participării la competiţii sportive.

O notă distinctă, în cadrul evenimentului, a constituit-o medalionul realizat pe marginea unui sportiv de excepţie şi a unei mari campioane care a cristalizat soluţii legate de organizarea sportului din România – Narcisa Lecuşanu.

În aceeaşi notă distinctivă, moderatorul workshopului, conf. univ. dr. Cristian Popa, director de departament la FEFS, i-a introdus în cadrul evenimentului şi pe managerii Alex Nedelcu şi Grosu Vicenţiu (Decathlon Constanţa) care au prezentat materiale sportive de ultimă generaţie.

Cei peste 215 de participanţi au apreciat ca fiind de un real folos desfăşurarea acestui workshop, la finalul acestuia prof. Szemerjai Andrei, Directorul Liceului cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru” Constanţa, subliniind necesitatea organizării şi pe viitor a unor manifestări de asemenea amploare în care interconexiunile se pliază pe aşteptările participanţilor şi care aduc plus valoare domeniului nostru, coagulând informaţii pertinente în epoca digitalizării.