Publicat: 29 Septembrie, 2014 - 09:27

Mitropolitul Banatului, Înalt Preasfinţia Sa Nicolae Corneanu, cel mai longeviv mitropolit al Bisericii Ortodoxe Române, a murit la vârsta de 90 de ani. 

Trupul neînsufleţit al înaltului prelat va fi depus la Catedrala Mitropolitană din Timisoara, unde credinciosii vor putea să-i aduca un ultim omagiu. La intrarea în lăcaşul de cult a fost arborat steagul de doliu încă de azi-noapte, iar primii credincioşi au aprins lumânări şi s-au rugat pentru Înalt Presfinţitul Nicolae.

IPS Nicolae Corneanu a murit la reşedinţa mitropolitană, cu aproape 2 luni înainte de ziua sa de naştere. 

 . Înalt Preasfinţitul Nicolae Corneanu avea de ceva ani probleme cardiace şi era bolnav de diabet. A fost Arhiepiscop al Timișoarei și Mitropolit al Banatului încă din 1962. Este considerat ierarhul cu cea mai longevivă ședere într-un scaun de mitropolit al Bisericii Ortodoxe. Ce-i drept a fost primul înalt ierarh român care a recunoscut faptul că a colaborat cu Securitatea si a trimis la CNSAS o scrisoare cu explicatii.