7 octombrie 2022

Muzeele memoriale privind victimele comunismului sunt o prioritate pentru România

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Prim-ministrul României, domnul Nicolae-Ionel Ciucă, a avut astăzi, 2 decembrie a.c., la Palatul Victoria, o întâlnire cu domnul Edwin Feulner, preşedintele fondator al Heritage Foundation, preşedinte al Victims of Communism Memorial Foundation.

Cu această ocazie, premierul i-a mulţumit oaspetelui pentru contribuţia experţilor Heritage Foundation la valorificarea parteneriatului strategic dintre Statele Unite ale Americii şi România, în domenii precum securitate, economie şi prosperitate.

În cadrul dialogului, cei doi au analizat situaţia de securitate în zona Mării Negre, cu accent pe rolul important al României în această zonă a Europei.

Preşedintele Fundaţiei Victims of Communism Memorial a prezentat iniţiativa construirii, la Washington, al unui muzeu Memorial dedicat victimelor comunismului.
„Muzeele memoriale privind victimele comunismului sunt o prioritate pentru România, ţară ai cărei cetăţeni au suferit atrocităţile şi abuzurile sistemului comunist în perioada 1945-1989”, a declarat Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă. Cele trei muzee dedicate memoriei victimelor comunismului, care vor fi construite la Bucureşti, Râmnicu Sărat şi Timişoara vor contribui la prezentarea acestor crime şi abuzuri suferite de români timp de 44 de ani pentru generaţiile viitoare, care vor cunoaşte astfel ororile regimului comunist.

Biroul de presă al Guvernului