27 octombrie 2021

Muzeul Naţional al Bucovinei continuă seria proiectelor educaţionale

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Muzeul Naţional al Bucovinei continuă seria proiectelor educaţionale cu o nouă provocare lansată elevilor din clasele a III-a şi a IV-a, pe care îi invită să cunoască lumea fascinantă a podoabelor Evului Mediu şi să devină mici bijutieri.

Proiectul educaţional Micii bijutieri – atelier de bijuterii medievale, organizat în perioada 25 – 29 octombrie 2021, se adresează micilor prieteni ai muzeului, dornici să cunoască istoria realizării bijuteriilor Evului Mediu, curioşi să experimenteze meşteşugul creării obiectelor de podoabă.

Atelierul este structurat în două părţi, teoretică şi practică, organizate astfel încât copiii să petreacă timp frumos la muzeu cu informaţii inedite şi activităţi care să le stimuleze creativitatea.

Partea teoretică va cuprinde o prezentare generală a evoluţiei orfevrăriei, apariţia bijuteriilor şi tehnicile de realizare a acestora în Moldova medievală şi se va desfăşura în Sala Tezaur a Muzeului de Istorie, acolo unde se păstrează colecţia de bijuterii a Muzeului Naţional al Bucovinei.

Partea practică a proiectului educaţional, va provoca creativitatea participanţilor, copiii fiind îndrumaţi de către specialiştii Biroului Educaţie, Marketing şi Comunicare din cadrul Muzeului Naţional al Bucovinei în realizarea unor bijuterii (cercei, ace de voal, nasturi, etc), inspirate după modele vizualizate în Sala Tezaur.

REGULAMENT DE DESFĂŞURARE:

LOCAŢIA DE DESFĂŞURARE A PROIECTULUI EDUCAŢIONAL: Muzeul de Istorie, sala TEZAUR şi Sala Realitate Virtuală.

PERIOADA DE DESFĂŞURARE: 25-29 octombrie 2021.

Atelierul se va desfăşura în intervalul orar 10:00 – 12:00.

GRUP ŢINTĂ: elevi ai claselor a III-a şi a IV-a din judeţul Suceava.

DATA LIMITĂ DE ÎNSCRIERE: 20 octombrie 2021.

Înscrierea participanţilor se va face în limita locurilor disponibile.

Se pot înscrie maxim 10 participanţi/zi.

Ocuparea locurilor se va face în ordinea înscrierii.

Recomandăm participarea într-o singură zi, deoarece activităţile proiectului educaţional se repetă zilnic!

Taxa de participare: 3 lei/copil.

Fişele de înscriere pot fi descărcate de pe pagina de facebook a Muzeului de Istorie. După completare, fişele se vor trimite adresa: marketing@muzeulbucovinei.ro.

Plata taxei de participare se va face la magazinul de prezentare al instituţiei, în ziua participării!

– Copiii vor veni şi vor pleca către şi de la muzeu doar însoţiţi de părinţi/tutori/aparţinători.

– Este obligatorie purtarea măştii de protecţie de către participanţi.

– Copiii vor veni cu 5 minute mai devreme. Conform reglementărilor în vigoare, suntem obligaţi să vă luăm temperatura la intrare, iar în cazul în care aceasta depăşeşte 37,3 grade, nu vă putem acorda accesul, dar vă aşteptăm data viitoare.

– Fiecare copil va avea măsuţa sa de lucru şi va dispune de materiale proprii.

– Deplasarea în interiorul muzeului se va face doar împreună cu specialiştii coordonatori din cadrul proiectului educaţional.

– Pe perioada activităţilor, copiii vor respecta regulile de distanţare şi cele sanitare impuse de legile în vigoare, precum şi acest regulament.