4 octombrie 2022

Muzeul Naţional al Bucovinei revine în atenţia publicului cu Atelierul de pictură icoană în manieră bizantină pentru adulţi

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Muzeul Naţional al Bucovinei revine în atenţia publicului cu Atelierul de pictură icoană în manieră bizantină pentru adulţi, care este organizat în perioada 8 – 19 august 2022, la Muzeul de Istorie.

Fiecare participant va picta o icoană „da capo al fine”, fiind îndrumat de către un lector de specialitate.

Tehnica veche a iconografiei, rezultatul experienţei de veacuri a iconarilor, adaptată în timp materialelor noi apărute, va fi descifrată pas cu pas, etapă cu etapă.

Cursul este structurat în 10 şedinţe cu durata de 3 ore, pentru două grupe de maxim 12 persoane, după următorul orar: 9:00 – 12:00 şi 17:00 -20:00.

Toate materialele necesare acestui curs sunt asigurate de Muzeul Naţional al Bucovinei.

La sfârşitul atelierelor, lucrările realizate de către participanţi vor fi reunite într-o expoziţie pe simezele Muzeului de Istorie din Suceava.

Înscrierile se fac la Muzeul de Istorie, strada Ştefan cel Mare nr. 33, prin completarea Fişei de înscriere, pe care cei interesaţi o pot găsi la Biroul Artă.

Informaţii – la telefon 0230 216439, interior 133 sau pe mwww.muzeulbucovinei.ro/educaţie muzeala/adulti/.

Taxa de participare la curs: 90 lei./ Plata se poate face în numerar la casieria muzeului.

Pot participa adulţi şi tineri cu vârsta peste 18 ani.

Sursa foto Facebook Muzeul Naţional al Bucovinei