1 iulie 2022

Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” continuă proiectul „Orele liniștite”

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” continuă proiectul „Orele liniștite”, un eveniment organizat în parteneriat cu asociația Supereroi printre noi.

„Orele liniștite” se adresează vizitatorilor cu nevoi speciale, pentru care perioadele aglomerate de vizitare pot fi dificile din punct de vedere senzorial.

„Orele liniștite” sunt organizate în zilele de luni. Astfel, luni, 31 ianuarie 2022, între orele 13:00 – 15:00, în afara programului obișnuit de vizitare, asigurăm publicului cu nevoi speciale posibilitatea de a vizita Muzeul în liniște și feriți de agitația unei zile aglomerate. Frații, bunicii și prietenii copiilor cu nevoi speciale sunt bineveniți.

Intrarea în Muzeu este accesibilizată scaunelor rulante.

Accesul scaunelor rulante/cărucioarelor pe traseul expozițional este posibil doar la parterul clădirii.

Pentru a vă putea asigura condiții de vizitare cât mai plăcute, vă rugăm să completați formularul de participare de aici: https://forms.gle/sGFLezo6YJD98ijq9.

Fiecare persoană cu dizabilități + 1 însoțitor beneficiază de acces gratuit, în baza unui document doveditor.