27 noiembrie 2021

Muzeul „Vasile Pârvan” Bârlad vă invită la un nou film din cadrul proiectului KineDok

Distribuie pe rețelele tale sociale:

KineDok este un program unic în Europa prin amploarea sa, desfăşurându-se concomitent în 7 ţări partenere: Republica Cehă, Slovacia, Ungaria, Croaţia, Polonia, Bulgaria şi România, unde este coordonat de către Asociaţia One World Romania, în strâns parteneriat cu festivalul de film. Fiecare dintre ţările participante contribuie cu cele mai interesante documentare, care rulează apoi în sute de locaţii din toate cele 7 ţări, generând astfel o comunitate culturală impresionantă.

Organizator naţional: Asociaţia One World Romania. Parteneri: Institute of Documentary Film (Rep. Cehă), Filmtopia (Slovacia), Anthropolis (Ungaria), ReStart (Croaţia), Activist 38 (Bulgaria), AdArte (Polonia). Cu sprijinul: Creative Europe – MEDIA Programme of the European Union, Centrul Naţional al Cinematografiei, UNHCR, Agenţia ONU pentru Refugiaţi

Duminică, 24 OCTOMBRIE, de la ora 12.00 vă invităm, la sediul central al muzeului, să urmărim împreună câteva filme româneşti derulate sub genericul SAHIA VINTAGE, format din documentarele:

Reportaj de la Steagul Roşu (Alexandru Sîrbu)

Reportaj de la Steagul Roşu e un film atipic în contextul anilor 1950. Privit din perspectiva deceniilor următoare, filmul aparţine unui corp mai larg de documentare concentrate asupra condiţiilor de viaţă oferite cetăţenilor României de către noile cartiere de locuinţe muncitoreşti – în cazul de faţă, cartierul de blocuri construite în jurul fabricii Steagul Roşu din Oraşul Stalin (numele oraşului Braşov în perioada 1950-1960).

Uzina (Slavomir Popovici)

Uzina de Slavomir Popovici este filmat la uzina „1 Mai” din Ploieşti cu ocazia Zilei internaţionale a muncii. Pentru regizor, uzina reprezinta un univers în sine, care materializează consubstanţialitatea progresului social şi a celui tehnologic. Filmul lui, trebuie să fie un poem demn de magnitudinea obiectului său, să depăşească limitele mundane ale reportajului şi dramaturgiei lineare. Popovici vrea să filmeze concepte, să vizualizeze schimbarea de psihologie adusă de nouă orînduire politică, Cu privirea întoarsă spre avangardismul sovietic. Ce înseamnă, de fapt, schimbarea începută în România? Cum se reflectă ea în conştiinţă, în muncă, în gestul cotidian?

Iosif Lisowski (Eugen Popiţă, Pantelie Tuţuleasa)

Sinopsis – TBC

Intrarea este liberă

ORGANIZATOR LOCAL: Muzeul Vasile Pârvan
ORGANIZATOR NAŢIONAL: Asociaţia One World Romania
ONLINE: oneworld.ro| kinedok.net

Organizator, dr. Mircea Mamalaucă