16 octombrie 2021

Muzeul „Vasile Pârvan” Bârlad vă invită la un nou film

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Muzeul „Vasile Pârvan” Bârlad vă invită la un nou film din cadrul proiectului KineDok powered by One World Romania, ediţia a 6-a.

KineDok este un program unic în Europa prin amploarea sa, desfăşurându-se concomitent în 7 ţări partenere: Republica Cehă, Slovacia, Ungaria, Croaţia, Polonia, Bulgaria şi România, unde este coordonat de către Asociaţia One World Romania, în strâns parteneriat cu festivalul de film. Fiecare dintre ţările participante contribuie cu cele mai interesante documentare, care rulează apoi în sute de locaţii din toate cele 7 ţări, generând astfel o comunitate culturală impresionantă.

Organizator naţional: Asociaţia One World Romania. Parteneri: Institute of Documentary Film (Rep. Cehă), Filmtopia (Slovacia), Anthropolis (Ungaria), ReStart (Croaţia), Activist 38 (Bulgaria), AdArte (Polonia). Cu sprijinul: Creative Europe – MEDIA Programme of the European Union, Centrul Naţional al Cinematografiei, UNHCR, Agenţia ONU pentru Refugiaţi

Duminică, 26 SEPTEMBRIE, de la ora 12.00 vă invităm, la sediul central al muzeului, să urmărim împreună a doua din cele 8 proiecţii propuse, pentru acest an, respectiv producţia cehă Solo. Regia Artemio Benki, 2019.

Martin Perano este un pianist şi compozitor argentinian tânăr, virtuoz, a cărui viaţă a fost întoarsă pe dos de o boală mintală. Acesta a petrecut ultimii ani în cel mai mare spital psihiatric din America de Sus, El Borda în Buenos Aires. După externare, Martin s-a întors în casa aproape pustie a părinţilor săi, unde cea mai mare îngrijorare este să înveţe să trăiască liber şi să se întoarcă la pian, unde a cântat zilnic la institut. Regizorul observă răbdător întoarcerea lui Martin; în interviurile cu cei dragi, află mai multe despre trecutul lui, abordând liric viaţa interioară a unei persoane obsedate de creaţie, capabilă de a-şi găsi puterea în hipersensibilitate. „Ceilalţi pacienţi stăteau în linişte, ascultând această sonată curioasă a degetelor care loveau masa. După câteva minute, Martin încheia. Emoţii puternice se puteau citi în ochii audienţei de parcă ar fi ascultat muzică adevărată” A. Benki.

Intrarea este liberă