28 noiembrie 2021

Muzica de balet din „FAUST” interpretată la SALA RADIO

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Una dintre interesantele poveşti din istoria muzicii se leagă de „FAUST”, capodopera compozitorului francez Charles Gounod şi una dintre cele mai des cântate opere din toate timpurile! Inspirată de celebra tragedie semnată de Goethe, opera lui Gounod a avut premiera absolută la Paris, la Teatrul Liric, în martie 1859. După ce creaţia a fost apreciată în întreaga Europă, fiind montată inclusiv pe scena de la Scala (Milano), s-a luat decizia ca opera să fie cântată şi pe scena Operei din Paris. Însă pentru a răspunde convenţiilor instituţiei, Gounod a trebuit să facă nişte ajustări creaţiei sale, una dintre ele însemnând adăugarea unei partituri de balet. Şi exact această parte a devenit una dintre cele mai apreciate ale capodoperei lui Gounod!

În concertul programat vineri, 26 noiembrie (19.00) pe scena Sălii Radio veţi asculta muzica de balet din „Faust” în interpretarea ORCHESTREI NAŢIONALE RADIO. Evenimentul se va derula sub bagheta dirijorului CRISTIAN OROŞANU, a cărui carieră cuprinde colaborări cu apreciate orchestre europene ca Orchestre Nationale Bordeaux-Aquitaine, Deutsche Symphonie Orchester Berlin, Tonhalle Zurich sau BBC Scottish Orchestra.

Programul serii este completat de Concertul pentru orchestră de coarde – semnat de compozitorul Paul Constantinescu – şi Concertul în mi minor pentru violoncel şi orchestră, creaţie a muzicianului englez Edward Elgar, prilej de a-l aplauda pe scena Sălii Radio pe violoncelistul RĂZVAN SUMA (în ipostază solistică).

Reputaţia profesională a dirijorului CRISTIAN OROŞANU a determinat prezenţa sa încă din tinereţe pe marile scene naţionale şi internaţionale, în compania unor ansambluri celebre, cum ar fi Orchestra Naţională Radio Bucureşti, Orchestre de Paris, Orchestre Nationale Bordeaux-Aquitaine sau Deutsche Symphonie Orchester Berlin, cu pasiune atît pentru repertoriul simfonic cât şi pentru lumea operei. În prezent este dirijorul permanent al Filarmonicii din Braşov.

Drumurile lui Cristian au îmbinat armonios cariera internaţională, alături de orchestre de top cum ar fi Tonhalle Zurich sau BBC Scottish Orchestra, cu o activitate susţinută în ţară, la pupitrul filarmonicilor „George Enescu” din Bucureşti, „Moldova” din Iaşi sau „Transilvania” din Cluj. Invitaţiile orchestrelor filarmonice din Sibiu sau Bruxelles, Oradea sau Strasbourg, Tg. Mureş sau Porto, au îmbogăţit experienţa sa artistică, cu posturi fixe la Operele Naţionale din Bucureşti, Iaşi şi Cluj, la Filarmonica din Braşov sau DSO Berlin.

Luând exemplul Orchestrei Lamoureux, ansamblu asociativ cu mare tradiţie în Franţa, Cristian Oroşanu s-a implicat în lansarea unei tinere orchestre în Japonia (Hyogo PAC Orchestra) şi a fondat o nouă orchestră în România: Kamerata Kronstadt, cu o activitate concertistică la Braşov şi la diverse festivaluri în ţară.

Cristian Oroşanu a obţinut premiul Criticii Muzicale din România şi premiul al-2-lea al Concursului Internaţional de Dirijat „Malko”, în Danemarca.

Solist al Orchestrelor Radio şi director artistic al proiectului ICon Arts Transilvania, violoncelistul RĂZVAN SUMA dezvoltă o bogată carieră internaţională de solist, cele peste 1000 de concerte şi recitaluri pe care le-a susţinut fiind apreciate pe toate continentele. Cu o carieră concretizată în cele 12 CD-uri ale sale, Răzvan Suma este considerat unul dintre cei mai prolifici violoncelişti români ai momentului. Ca urmare a turneului naţional „Vă place BACH?”, artistul a lansat în România prima înregistrare completă a integralei suitelor pentru violoncel solo compuse de J.S. Bach, CD realizat cu sprijinul casei de producţie Sonoro Records.

Răzvan Suma a devenit extrem de apreciat de publicul larg graţie turneelor naţionale şi internaţionale pe care le-a prezentat din anul 2006. De la lansarea în 2012 a întrebării „Vă place Bach?”, violoncelistul Răzvan Suma a oferit publicului din România două ediţii ce au cuprins repertoriul marelui compozitor german şi apoi a revenit în fiecare an cu noi propuneri, menite să introducă publicul român în universul muzical al compozitorilor de geniu ai muzicii clasice: „Vă place Brahms?” (2014), „Vă place Tango?” (2015), „Vă place SCHU/bert/mann?” (2016), „Vă place Beethoven?” (2017). Turneul „Vă plaCello?” – 2018 – a adus o nouă abordare artistică în activitatea violoncelistului Răzvan Suma.

Accesul în Sala Radio va fi permis doar în condiţiile respectării reglementărilor legale în vigoare. Purtarea măştii este obligatorie şi accesul publicului în sala de concert (30% din capacitatea maximă) va fi permis pe baza prezentării dovezii vaccinării sau trecerii prin boală, care se realizează doar prin intermediul certificatului digital al UE privind COVID, disponibil la adresa https://certificat-covid.gov.ro/, a cărui verificare este responsabilitatea personalului Radio România, prin aplicaţia mobilă de verificare „Check DCC”. Pentru detalii legate de acces, puteţi consulta site-ul oficial https://www.orchestreradio.ro/.

Biletele sunt disponibile în sistem online pe iabilet.ro. Biletele sunt disponibile şi în magazinele Flanco, benzinăriile Rompetrol, Metrou Unirii 1, magazinele „Muzica”, IQ BOX, Uman şi pe terminalele Selfpay. Online, puteţi plăti cu cardul, prin Paypal, carduri de tichete culturale Sodexo, pe factură la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier, oriunde în ţară.

Concertul va fi transmis LIVE pe calea undelor, pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical, şi în streaming live pe Internet, pe site-urile celor două posturi de radio.