13 august 2022

My Ladies Rock un spectacol „modern”, plin de „energie” și „emoție”

Distribuie pe rețelele tale sociale:

„Splendid”, „plin de energie”, „emoționant”, „s-a terminat prea repede”, „modern”, „mi-a plăcut la nebunie”. Sunt cuvintele celor care au văzut aseară My Ladies Rock, spectacol susținut de compania de dans Jean-Claude Gallotta, aflată pentru prima dată în România ca invitată a celei de-a XXII-a ediții a Întâlnirilor JTI.

Puterea dansatorilor companiei Jean-Claude Gallotta de a exprima prin mișcare curajul de a fi autentic, de a transforma demonii în forță creatoare s-a simțit și s-a văzut pe 30 iunie la sala mare a Teatrului Național București.

My Ladies Rock va fi prezentat și la Sibiu, pe 2 iulie ora 17:00 și pe 3 iulie ora 19:00, în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS), la sala Eugenio Barba. Întâlnirile JTI vor încheia astfel Festivalul cu două seri de excepție.

După cum spune Gilda Lazăr, Director Corporate Affairs & Communications JTI Romania, Moldova și Bulgaria, „va fi interesant de văzut cum va fi acest spectacol în spații diferite. Într-un spațiu clasic, la TNB și într-unul neconvențional, cum e sala de la fabrica din Sibiu”. Iar Mathilde Altaraz, co-fondator al companiei Jean-Claude Gallotta adaugă, invitându-ne astfel să nu ratăm spectacolul din Sibiu: „Prima oară este despre descoperire, apoi când vedem spectacolul a doua oară este despre a primi ceea ce ni se oferă”.

E.S. dl. Hiroshi Ueda, Ambasadorul Japoniei la București: „A fost splendid. Am simtit puterea dansului, a fost superb. Foarte frumos”

E.S. dna Lea Stancic, Ambasadorul Sloveniei la București: „A fost un eveniment extraordinar. Nu m-am așteptat să văd ceea ce am văzut. Am fost și eu și soțul meu foarte mișcați de energia spectacolului, de muzică, de mesaje. A fost o seară minunată.”

Principele Michel de Laufenburg, președinte onorific Fundația SoSiSeSa: „A fost foarte frumos. Am fost entuziasmat. Un spectacol modern, cu o coregrafie superbă. Nu m-am așteptat la această calitate. A fost un spectacol minunat, se simte energia echipei, dansatorii sunt toți tineri, dar și experimentați. A ieșit foarte frumos și mi-a plăcut la nebunie.”

Giani Gavril Pătru, actor, Teatrul Național București: „Superb. Mă bucur că astăzi nu am avut spectacol și am putut să vin aici”.

Claudia Spătărescu, realizator al emisiunii #Creativ, TVR: „M-am bucurat foarte mult. A fost un spectacol „fresh”, inteligent. A reușit să îmbine  atât de bine și muzica, și miscarea. Foarte real. Mișcarea a fost în acord absolut cu muzica, s-a văzut calitatea”.

Fiți alături de noi la încheierea Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, cu cea de-a XXII-a ediție a Întâlnirilor JTI și My Ladies Rock!

 

Producător general: Fundaţia Art Production.

Parteneri: Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS), Teatrul Național Radu Stanca. Parteneri media: TVR, Radio Romania Cultural, RFI România, Blitz TV, AmosNews, Webcultura, Pro Contemporania, The Culture Club, Eventim, Entertix.

Inaugurate în anul 2000 de celebra companie de balet Bejart Ballet Lausanne, Întâlnirile JTI  au fost dedicate îndeosebi dansului, găzduind coregrafi și trupe celebre, printre care Nacho Duato și Compania Nacional De Danza, Joaquin Cortes, Alvin Ailey American Dance Theater, Tango Pasion, Les Ballets de Monte-Carlo, Sylvie Guillem și Russell Maliphant, Gigi Căciuleanu și Baletul Național din Chile, Alonzo King Lines Ballet, Vortice Dance Company, Maria Pagés și Sidi Larbi Cherkaoui, Akram Khan Company, Mats Ek, Ana Laguna, Susanne Linke și Dominique Mercy, în 2017 „Noism”, cea mai importantă companie de dans contemporan din Japonia, în 2018 compania de dans „Martha Graham”, iar în 2019 compania IT Dansa, din cadrul Institutului de Teatru din Barcelona. Întâlnirile JTI din 2020 și 2021 au fost amânate din cauza pandemiei desfășurându-se cu un decalaj de un an. Ultima ediție i-a avut ca invitați pe Wynton Marsalis, cel mai mare trompetist contemporan și Jazz at Lincoln Center Orchestra.

Întâlnirile JTI ediția 2021, cu Jean-Claude Gallotta, sunt organizate ca de obicei de Fundația Art Production, beneficiind de consilierea artistică a Silviei Ghiață.