25 iunie 2022

Nașii de botez: cine să fie, de ce și cum?

Distribuie pe rețelele tale sociale:

 

 Nașul nu este un simplu personaj sau element de decor în cadrul slujbei Botezului. Este părintele sufletesc al pruncului botezat, cel care îl naște la viața spirituală. De aceea trebuie ales cu mare grijă.

”Nașul este cel care însoțește pruncul care se botează, cel care rostește, în numele lui, lepădarea de satana și împreunarea cu Hrisos, mărturisește învățătura de credință a Bisericii, concentrată în Crez, pe care el trebuie să o rostească, îl primește pe prunc din baia Botezului, răspunde la formula de însemnare cu Sfântul Mir și îl prezintă să primească Sfânta Împărtășanie. Așa cum părinții trupești nasc pruncul la viața fizică, la fel nașii îl nasc la viața spirituală” (preot prof. dr. Nicolae Necula – ”Biserică și cult pe înțelesul tuturor”).

Mai mulți nași? Mai bine nu

”Alături de părinții trupești, nașii trebuie să se îngrijească de creșterea moral-duhovniceasă a fiului lor spiritual. De aceea ei trebuie să îndeplinească anumite condiții.

  • În primul rând, trebuie să fie creștini ortodocși, care să cunoască învățătura de credință a Bisericii, pentru a o mărturisi în numele celui botezat.
  • În al doilea rând, trebuie să fie credincioși trecuți de adolescență, cu maturitate de gândire și responsabilitate pentru actul pe care îl fac. De aceea nu este indicat să fie nași copii, ci persoane adulte.
  • Este de preferat ca nașul care primește în brațe copilul scos din cristelniță să fie de același sex cu cel al pruncului (deși nu reprezintă un impediment nici situația inversă).
  • S-a îndătinat obiceiul ca viețuitorii din mânăstiri, monahii și monahiile, să nu fie nași pentru că, trăind în mânăstire, nu se pot îngriji de finii lor.
  • Obiceiul de a avea mai mulți nași nu este recomandabil, pentru că răspunderea trebuie să și-o atribuie o singură persoană.
  • În cazul botezului de necesitate nașul poate lipsi”. Ce este botezul de necesitate vom afla într-un articol dedicat acestui subiect.

Căsătorii interzise până la gradul trei

”Ținerea în brațe la botez creează rudenie spirituală care constituie impediment la căsătorie până la gradul al treilea”.

foto: pixabay

Articol de Gabriela Boceanu