12 august 2022

Necuvântătoare din umbra omului – mamiferele domestice

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” îi invită pe copii să participe la modulul „Necuvântătoare din umbra omului – mamiferele domestice”, care se va desfășura de luni până vineri, în perioada 22 – 26 august între orele 10:15 și 12:15 în Sala Atelier a Muzeului.

În cadrul acestui modul, drd. Angel Gabriel Irimia, medic veterinar, dezvăluie celor interesați lucruri noi și interesante despre mamiferele domestice cu care suntem atât de familiarizați: câinele, pisica, iepurele, dar și despre cele din gospodăria de la țară – vaca, oaia, porcul și chiar și cele de pe meleaguri îndepărtate, cu iz exotic, precum cămila, lama, renul sau yakul.

Știați că prima specie domesticită de om a fost câinele acum mai bine de 15.000 de ani? Sau că în antichitate s-a pierdut un război din cauza unor pisici? Poate v-ar interesa să descoperiți că în Evul Mediu declinul unei civilizații înfloritoare s-a datorat și prezenței calului în armata cuceritorilor! Unde și cum, vom afla doar pe parcursul acestui modul.

Combinând știința cu arta oferim copiilor posibilitatea de a-și îmbogăți cunoștințele, de a-și dezvolta abilitățile de lucru manual și înclinațiile artistice.

Înscrierea copiilor se face prin formularul https://antipa.ro/rezervari, în limita a maximum 15 locuri/grupă.

Programările se vor face în ordinea înscrierii, iar costul de participare este de 240 lei/modul/copil sau 430 lei/modul/2 frați, respectiv 430 lei/ 2 module/participant.