Publicat: 11 Mai, 2018 - 11:33

Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, a declarat, la Alba Iulia, că municipiul va găzdui mai multe reuniuni importante în timpul Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene, mandat exercitat în primul semestru al anului 2019.

Victor Negrescu a vorbit despre pregătirea preluării de către România, la 1 ianuarie 2019, a Preşedinţiei rotative a Consiliului UE precizând că aceasta va pune în prim plan cetăţeanul şi nevoia ca Uniunea Europeană să răspundă aşteptărilor de zi cu zi ale acestuia.

"România se pregăteşte de un moment extrem de important în parcursul european: preluarea Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene. Vreau să vă spun că mandatul ţării noastre va pune în prim plan cetăţeanul şi nevoia ca Uniunea Europeană să răspundă aşteptărilor acestuia, de fapt să gândească politici care pot fi resimţite de către cetăţeni în viaţa lor de zi cu zi", a spus Victor Negrescu.

În altă ordine de idei, ministrul delegat pentru Afaceri Europene a anunţat că Alba Iulia va găzdui o serie de reuniuni importante în timpul Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene.

"Alba Iulia este capitala de suflet a tuturor românilor şi este normal să fie inclusă în programul de reuniuni al Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene. În această logică, în ultima perioadă mai mulţi reprezentaţi ai Guvernului României au venit aici pentru a vedea ce putem face împreună şi de a profita de acest moment pentru a vorbi atât de România, cât şi de Europa. De fapt, de România în context european. Pentru că într-adevăr avem ocazia, mai ales anul acesta, dar şi anul viitor, să marcăm ceea ce înseamnă rolul nostru în plan european. Zilele acestea am celebrat ziua de 9 mai, Ziua Europei, dar tot în această perioadă sărbătorim 141 de ani de la declaraţia de independenţă şi tot anul acesta avem Centenarul Marii Uniri. Acestea sunt momente importante, care ne permit nouă să conştientizăm trecutul, pentru a vorbi de viitor", a spus Victor Negrescu.

Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, a participat, joi, la Alba Iulia, la recepţia oficială organizată cu ocazia Zilei Europei de Reprezentanţa Comisiei Europene în România. De asemenea Victor Negrescu a avut o întâlnire cu câteva zeci de elevi la Şcoala "Mihai Eminescu" din Alba Iulia, cărora le-a vorbit despre beneficiile şi oportunităţile statutului de stat membru al Uniunii Europene.

"În acest an, de Ziua Europei, am lansat o serie de consultări cetăţeneşti privind viitorul Uniunii Europene, însă nu ne-am oprit la organizarea unor evenimente ci am mers spre tineri discutând cu elevii Şcolii Gimnaziale "Mihai Eminescu" din Alba Iulia. Aceştia vor fi în viitor cetăţenii europeni în mâna cărora se va afla soarta Uniunii Europene şi e normal să îi informăm dar şi să le aflăm părerea despre cum îşi doresc să fie Europa", a mai spus ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu.

Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, urmează să participe vineri în prima parte a zilei la Crosul Europei, iar de la ora 17,00 la un dialog cu cetăţenii, alături de şefa Reprezentanţei Comisiei Europene în România, Angela Cristea.