Publicat: 8 Noiembrie, 2018 - 08:46

Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, a efectuat miercuri, 7 noiembrie 2018, o vizită de lucru la Bruxelles.

În cadrul acesteia a avut o întrevedere cu preşedintele Comitetului Economic şi Social European, Luca Jahier, şi a participat la două evenimente publice găzduite de noul sediu al Reprezentanţei Permanente a României pe lângă Uniunea Europeană: o masă rotundă cu membrii delegaţiei române în Parlamentul European, respectiv lansarea studiului "Provocări actuale în domeniul securităţii cibernetice - impact şi contribuţia României în domeniu", realizat de Institutul European din România în cadrul proiectului "Studii de Strategie şi Politici 2017".

Discuţiile s-au axat pe evoluţia procesului de pregătire privind preluarea de către România a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, ministrul delegat trecând în revistă principalele dimensiuni ale agendei de lucru a mandatului pe care ţara noastră îl va exercita, în premieră, în primele şase luni ale anului viitor.

Cei patru piloni tematici care vor sta la baza agendei de lucru a Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene vizează "Europa convergenţei: creştere, coeziune, competitivitate, conectivitate", "Europa siguranţei", "Europa, actor global" şi "Europa valorilor comune".

Oficialul român a evidenţiat rolul jucat de reprezentanţii României din Comitetul Economic şi Social European şi membrii Parlamentului European în cadrul procesului de consultare privind tematicile de interes ale Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene, dar şi de alţi exponenţi ai mediului sindical, patronal, academic şi asociativ, atât prin propunerile formulate, cât şi printr-o participare activă şi constantă la dezbaterile din cadrul Forumul "EU-RO 2019", toate contribuţiile fiind ulterior integrate în procesul de reflecţie derulat în vederea fundamentării programului de lucru al Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene.

"Ne dorim ca proiectul Preşedinţiei României la Consiliului Uniunii Europene să reunească, sub egida interesului comun, ansamblul decidenţilor politici şi instituţionali, precum şi întreaga societate în ansamblul ei. Ne propunem să fim eficienţi, eforturile noastre urmând să se concentreze cu precădere pe avansarea dosarelor care pot aduce rezultate tangibile pentru cetăţeni. Contăm în acest sens pe o strânsă cooperare cu membrii români ai Parlamentului European şi pe sprijinul actorilor sociali în promovarea mandatului României la Consiliul Uniunii Europene, având certitudinea că dialogul şi colaborarea noastră vor avea o contribuţie semnificativă în procesul de redinamziare a dezbaterilor pe teme europene", a declarat Victor Negrescu.

Ministrul a menţionat totodată că una dintre tematicile de interes pe care România le va promova în primul semestru al anului viitor se referă la cultura securităţii cibernetice în Uniunea Europeană.

"Într-o lume a digitalizării accelerate, România este interesată să lucreze pe subiectul protejării siguranţei cetăţenilor în spaţiul virtual. Securitatea cibernetică nu mai este o opţiune. Atacurile cibernetice au devenit din ce în ce mai complexe, vizând diverse sectoare de activitate, chiar infrastructuri critice, precum energia, transporturile, sănătatea, astfel încât cibernetică reprezintă o prioritate-cheie pentru viitorul Uniunii Europene. În acest context, dacă România a fost până acum un furnizor de resursă umană competentă în domeniul securităţii cibernetice, ţara noastră poate deveni un exportator de soluţii pentru politicile publice care se gândesc astăzi în plan european", a declarat Victor Negrescu.
România va asuma, în perioada 1 ianuarie - 30 iunie 2019, Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene. Acest mandat se asigură prin rotaţie între statele membre ale Uniunii Europene la fiecare şase luni. În timpul exercitării Preşedinţiei, România va reprezenta Consiliul Uniunii Europene în dialogul cu celelalte instituţii europene, în special Comisia Europeană şi Parlamentul European, lucrând de asemenea în strânsă coordonare cu Preşedintele Consiliului European în cadrul procesului decizional.

Preşedinţia rotativă asigură gestionarea curentă a agendei europene şi prezidarea formaţiunilor sectoriale ale Consiliului la toate nivelurile (ministerial, ambasadorial şi tehnic), cu excepţia Consiliului Afaceri Externe. Preşedinţia trebuie să acţioneze ca un mediator imparţial, concentrându-se în principal pe prezentarea de propuneri de compromis, capabile să conducă la adoptarea de poziţii comune ale statelor membre.

 

Tag-uri Nume: