9 august 2022

#newTogether – gânduri despre un nou Împreună

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Pentru că avem cu toţii nevoie să ne reamintim valoarea solidarităţii, joi, 10 martie 2022, începând cu ora 19, la Sala 2, Teatrul Naţional din Timişoara marchează prin proiecţia filmului documentar #newTogether – gânduri despre un nou Împreună doi ani din ziua în care teatrele din România s-au închis pentru public. Acest moment a dat semnalul că începe ceva care ne va schimba istoria şi viaţa.

Filmul are ca punct de plecare o iniţiativă a Forumului Cultural Austriac din Bucureşti care, în perioada stării de urgenţă, a invitat numeroşi artişti din România şi din Austria să se poziţioneze pe ei înşişi, arta lor, cultura, comunităţile lor, în sens larg, faţă de această realitate nouă, marcată de izolare. Transmise pe pagina Forumului Cultural Austriac din Bucureşti şi pe Radio România Cultural, aceste reflecţii au atras interesul foarte multor oameni, atât din România, cât şi din Austria. Acest impact a dus la crearea unui film documentar, realizat de regizoarea Carmen Lidia Vidu şi produs de Forumul Cultural Austriac din Bucureşti.

Doi ani mai târziu, lumea nu şi-a reactivat circuitele, profilul acestei noi realităţi este în curs de a fi conturat, iar istoria şi viaţa continuă în termenii cei mai gravi cu putinţă. „Departe de a fi o privire într-un glob de cristal, proiectul #newTogether intenţionează să ofere piste de reflecţie şi dezbatere despre reaşezarea sectorului cultural şi despre raporturile acestuia cu publicul, cu societatea în general, după acest moment de „stop” impus. Între altele, plecând de la acest paradox care ne-a modificat existenţele în ultima perioadă – suntem împreună, chiar în strânsă legătură, de la distanţă” precizează Andrei Popov, director adjunct Forumul Cultural Austriac Bucureşti, care este şi producătorul delegat al filmului.

Rezervările se fac pe tntm.office@tntimisoara.com, în limita locurilor disponibile. Precizăm că numărul de locuri este limitat în funcţie de normele de distanţare în vigoare.