4 decembrie 2021

Nicolae Bretan omagiat la Alba Iulia de Biblioteca Judeţeană „Lucian Blaga” Alba

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Consiliul Judeţean Alba şi Biblioteca Judeţeană „Lucian Blaga” Alba îl omagiază, joi, 25 martie 2021 pe compozitorul, baritonul şi regizorul Nicolae Bretan. Cu acest prilej, cei care doresc să cunoască îndeaproape fragmente din viaţa şi opera compozitorului pot accesa pagina de Facebook a Bibliotecii Judeţene „Lucian Blaga” Alba, unde vor găsi pe tot parcursul zilei următoarele informaţii:

– Medalion literar – Nicolae Bretan;
– Recomandare carte adulţi: BRETAN, Judit, Uraganul: O viaţă pentru Nicolae Bretan: Mărturie în fragmente, Cluj-Napoca, Casa Cărţii de Ştiinţă, 2013;
– Citatul zilei preluat din cartea de memori „Uraganul. O viaţă pentru Nicolae Bretan. Mărturie în fragmente, autoare Judit Bretan;
– Ştiaţi că? Informaţii inedite despre compozitorul Nicolae Bretan;
– Memoria culturală a locului în judeţul Alba: Povestea bustului lui Nicolae Bretan, dăruit de fiica sa oraşului Marii Uniri;

Tot în data de 25 martie 2021, cu începere de la ora 12:00, reprezentanţii instituţiilor organizatoare vor depune jerbe şi coroane de flori la statuia compozitorului din oraşul de jos al municipiului Alba Iulia. Având în vedere situaţia creată de apariţia pandemiei de coronavirus, organizatorii vor lua toate măsurile impuse de autorităţi pentru a împiedica răspândirea virusului Sars-Cov-2.

Născut la 25 martie 1887, la Năsăud, Nicolae Bretan a studiat la Conservatorul din Cluj şi la Academiile de Muzică din Viena şi Budapesta. Şi-a dedicat o mare parte din viaţă atât Operei Române cât şi Operei Maghiare din Cluj-Napoca, mai întâi ca bariton, apoi ca director de scenă şi, în final, ca director general al instituţiei. A compus 230 de cântece pe versuri ale marilor poeţi români, maghiari şi germani, cinci opere, numeroase lucrări religioase şi un Requiem pentru voce solo (sau cor) şi orgă. Dintre operele sale, patru au fost opere într-un act: „Golem”, „Luceafărul”, „Arald” şi „Eroii de la Rovine” şi una în trei acte: opera „Horia” dedicată conducătprului răscoalei din 1784, din Munţii Apuseni.

Bustul lui Nicolae Bretan este situat în Parcul „Lucian Blaga” din centrul municipiului Alba Iulia şi este opera a artistei Ana Rus. Bustul lucrat în broz a fost donat municipalităţii în anul 2012 de către Judit Bretan, fiica compozitorului, cu prilejul Zilei Naţionale a României şi a desfăşurării la Alba Iulia a Congresului Spiritualităţii Româneşti. Cu acelaşi prilej, Judit Bretan a donat Bibliotecii Judeţene „Lucian Blaga” Alba volumul „Uraganul. O viaţă pentru Nicolae Bretan. Mărturie în fragmente”, scris chiar de dânsa, carte însoţită de un CD audio, despre care autoarea mărturiseşte: „Am convingerea fermă că prin apariţia sub formă de carte a mărturiei mele despre viaţa şi opera lui Nicolae Bretan se va ivi şansa ca toată lumea să afle ce păcat au săvârşit împotriva lui aceia care au călcat în picioare un suflet de artist şi încearcă până în ziua de azi să treacă sub tăcere creaţia sa muzicală. Am scris această carte fiindcă vreau ca lumea să ia cunoştinţă despre toate acestea.”