4 octombrie 2022

Nicolae Ciucă: Am aflat cu regret despre trecerea la cele veşnice a domnului academician Vasile Tărâţeanu

Distribuie pe rețelele tale sociale:

„Am aflat cu regret despre trecerea la cele veşnice a domnului academician Vasile Tărâţeanu, reprezentant de seamă al comunităţii româneşti din nordul Bucovinei”, a transmis prim-ministrul Nicolae Ciucă, intr-un mesaj, luni.

„Am aflat cu regret despre trecerea la cele veşnice a domnului academician Vasile Tărâţeanu, reprezentant de seamă al comunităţii româneşti din nordul Bucovinei. Scriitor, jurnalist, membru de onoare al Academiei Române, preşedinte al Centrului Cultural Român ‘Eudoxiu Hurmuzachi’ din Cernăuţi, Vasile Tărâţeanu a întruchipat idealurile românilor bucovineni, păstrând vie limba, literatura şi cultura românească încă din perioada sovietică şi în toţi aceşti ani după independenţa Ucrainei. Sunt alături de întreg mediul asociativ românesc şi de toţi românii care l-au citit, l-au îndrăgit şi l-au apreciat. Sincere condoleanţe familiei. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a spus Ciucă, într-un mesaj postat pe pagina de Facebook a Guvernului.

Sursa foto opinia buzau