30 septembrie 2022

Nicolae Ciucă: Susţinem creşterea salariului minim şi, desigur, a pensiei

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, vineri, că există posibilitatea ca salariul minim şi pensia să crească din 2023, dar datele vor fi făcute public după proiecţia bugetului pe anul viitor.

„Am susţinut încă de la început că trebuie să ne îngrijim astfel încât să ne aliniem la această decizie. Există posibilitatea ca începând cu anul 2023, aşa cum am discutat în coaliţie şi am afirmat de fiecare dată, să susţinem creşterea salariului minim şi, desigur, a pensiei, doar că aceste date, aşa cum este şi normal şi responsabil, vor fi făcute public după ce avem proiecţia de buget pe anul 2023”, a spus Ciucă.

Sursa foto Guvern