29 mai 2022

Nicolae Ciucă: Vom creşte plafonul veniturilor până la care pensionarii vor beneficia de compensare cu 90% a medicamentelor

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Plafonul veniturilor până la care pensionarii vor beneficia de compensare cu 90% a preţului medicamentelor se va majora, începând cu 1 ianuarie 2022, la 1.429 lei/lună, a declarat, marţi, premierul Nicolae Ciucă.

„Aproape jumătate de milion de pensionari riscau să piardă dreptul la compensarea medicamentelor odată cu majorarea cu 10% a punctului de pensie începând cu data de 1 ianuarie. Vom creşte plafonul veniturilor până la care pensionarii vor beneficia de compensare cu 90% a medicamentelor. Începând cu 1 ianuarie 2022, pensionarii cu venituri până la 1.429 de lei pe lună inclusiv, vor beneficia de această măsură de sprijin”, a spus Ciucă înaintea şedinţei de guvern.