29 septembrie 2022

Warning: sprintf(): Too few arguments in /var/www/vhosts/amosnews.ro/httpdocs/wp-content/themes/covernews-pro/lib/breadcrumb-trail/inc/breadcrumbs.php on line 254

Nicoleta Pauliuc (PNL) la bilanţul Poliţiei Române: Reforma trebuie să înceapă cu schimbarea legilor securităţii din anii ‘˜90

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Preşedintele Comisiei pentru apărare, ordine publică şi securitate din Senatul României a susţinut un discurs la bilanţul anual al Poliţiei Române în care i-a îndemnat pe reprezentanţii instituţiei la o reformă profundă pentru a răspunde mai bine aşteptărilor legitime pe care cetăţenii le au de la principala instituţie de ordine publică şi protecţie. În opinia Nicoletei Pauliuc, crizele punctuale cu care s-a confruntat Poliţia trebuie transformate într-un catalizator al unor schimbări profunde.

„Au existat o serie de evenimente precum Caracal, Oneşti, revoltele interlopilor din pandemie, situaţia de la Giurgiu sau recentul accident din Bucureşti care au deteriorat încrederea populaţiei în instituţia dumneavoastră. Unii au calificat aceste evenimente drept lebede negre în evoluţia Poliţiei Române, alţii susţin că este vorba de efecte ale unor probleme sistemice care trebuie urgent tratate şi remediate. Din orice unghi am privi problema, e clar că şi Poliţia Română, asemeni altor instituţii şi societăţii, în ansamblul ei, se confruntă cu o situaţie de criză. Însă criza nu vine doar cu ameninţări, ci vine şi cu oportunităţi. De aceea, revin la tema pentru care am pledat în mai multe rânduri în faţa dumneavoastră, tema modernizării Poliţiei Române, o oportunitate pe care nu avem voie să o ratăm”, a declarat Nicoleta Pauliuc.

Preşedintele comisiei, a insistat pe necesitatea ca politicienii să ajute Poliţia Română prin schimbări legislative care să susţină instituţia să-şi îndeplinească obiectivele. Una dintre zonele de interes imediat ar trebui să fie Legile siguranţei naţionale care nu mai răspund provocărilor actuale şi care sunt parţial anacronice cu evoluţiile din societate.

„Adevărul este că nu putem produce rezultate în 2022 şi în anii care urmează cu legi ale securităţii din anii ’90, iar, potrivit Strategiei Naţionale de Apărare, angajamentul nostru este să schimbăm aceste legi. De aceea, vă invit să dăm dovadă de viziune şi să facem modificări ale legislaţiei care vă guvernează activitatea cu privirea către viitor, nu către trecut. Trebuie să eliminăm suprapunerile de competenţe între structuri sau instituţii, iar pe de altă parte să întărim acele structuri care trebuie să răspundă noilor provocări din societatea contemporană. Am convingerea că trebuie să întărim, de exemplu, structurile care se ocupă de investigarea criminalităţii informatice – o ameninţare în plină evoluţie la adresa securităţii noastre. Cred, de asemenea, că gradul de solicitare al anumitor structuri s-a modificat în timp, iar acest fenomen nu se reflectă în schema dumneavoastră organizaţională”, a punctat în discursul său Pauliuc.

În alocuţiunea sa, Nicoleta Pauliuc a vorbit şi despre nevoia rezolvării problemelor de personal cu care se confruntă această instituţie. „Poliţia Română trebuie să îşi proiecteze eficient nevoile pe partea de resurse umane, cu un sistem de recrutare fără breşe, cu pregătire profesională la cele mai înalte standarde, cu un ghid de carieră care să aibă la bază meritocraţia, cu un sistem de salarizare atractiv şi stimulativ. Dacă nu facem acest lucru, ne vom plânge şi de acum înainte de lipsă de personal, personalul care nu e bine pregătit va genera disfuncţionalităţi în sistem şi alte lebede negre în spaţiul public, iar accesul la funcţii de conducere va genera în continuare controverse”, a concluzionat preşedintele comisiei.

Comunicat de presă – Senatul României