Publicat: 2 Iunie, 2014 - 19:58
Share

Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Contantinescu, este cercetat într-un nou dosar penal, pentru abuz în serviciu contra intereselor publice. 

Acesta a refuzat controalele Curţii de Conturi şi prelungirea a 11 certificate de urbanism, deşi existau dispoziţii legale în acest sens. 

El mai este acuzat de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, după ce anchetatorii i-au descoperit în locuinţă 15 cartuşe de 9 milimetri, pentru care nu avea autorizaţie.

Procurorii DNA au găsit la locuinţa lui Nicusor Constantinescu 15 cartușe de calibrul 9 milimetri pentru care nu avea autorizaţie. Asta în urma percheziţiilor făcute în dosarul în care este preşedintelui CJ Constanţa este acuzat de abuz în serviciu, după ce a refuzat un control al Curţii de Conturi la instituţia pe care o conduce

"Curtea de Conturi nu şi-a putut desfăşura activitatea de control la RAJDP, începând în perioada 2011-2013, din cauza opoziţiei inculpaţilor; acest fapt nu a avut caracter izolat sau întâmplător, ci a fost rezultatul manifestării exprese şi constante de voinţă a acestora. În prezenţa acestui refuz de a i se pune la dispoziţie actele necesare desfăşurării activităţii sale, refuz contrar dispoziţiilor legale, Curtea de Conturi a depus toate diligenţele posibile - a avertizat entitatea supusă controlului, a cerut ajutorul propriilor organe de conducere, a sesizat Ministerul Finanţelor, a formulat plângere penală. Toate aceste demersuri au rămas însă fără rezultat”, se arată în rechizitoriul procurorilor. 

Nicuşor Constantinescu a fost trimis în judecată de procurorii DNA, sub control judiciar şi este cel de-al cincilea dosar penal întocmit pe numele său.

Şeful CJ Constanţa se află în Statele Unite ale Americii unde a fost operat de cancer de prostată. Baronul de Constanţa este aşteptat să se întoarcă în ţară pe 5 iunie.